USR: Alexandru Rafila să se întoarcă rapid din Elveția și să rezolve problema tinerilor medici

USR: Alexandru Rafila să se întoarcă rapid din Elveția și să rezolve problema tinerilor medici

  • Medicii rezidenți îi cer ministrului Sănătății să deblocheze posturile din spitale
  • Tinerii medici care au promovat examenul de rezidențiat, dar nu au loc de muncă, au venit la Parlament pentru a discuta cu reprezentanții partidelor parlamentare și pentru a-i solicita ministrului Sănătății suplimentarea posturilor din spitale.

Avem peste 800 de absolvenți de medicină care vor să muncească, oriunde se găsește un loc de muncă pentru ei, în orice spital din această țară, nu doar în spitalele mari. O parte dintre ei au venit la Parlament să ceară sprijin, să îl sensibilizeze pe domnul Rafila și pe cei care lucrează în Ministerul Sănătății, să le ofere posibilitatea să și împlinească visul. Iar visul lor este să îngrijească oameni în această țară”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Acești tineri sunt medici, nu sunt studenți, au trecut prin sute de examene – 180 de examene sunt în Facultatea de Medicină – sunt licențiați în medicină, au dat examenul de rezidențiat pe care l-au promovat. Nu există însă o calibrare între numărul de locuri și posturi scoase de Ministerul Sănătății și numărul de oameni care corespund tuturor criteriilor pentru a intra în al doilea ciclu de pregătire, astfel încât să devină medici specialiști, medici primari. Avem 700 de localități în România care nu au medic de familie. Avem spitale în ruralul mic care, de ani de zile, stau cu posturi scoase la concurs și nu merge nimeni și noi îi transformăm pe acești tineri medici în șomeri”, precizează Adrian Wiener, deputat USR și medic.

La sesiunea extraordinară de rezidențiat din data de 14 mai au fost înscriși 962 de candidați, pe 628 de locuri. Au promovat concursul 863 de candidați, ceea ce înseamnă că mai bine de 230 de tineri medici rămân fără loc.

Medicii rezidenți nu își doresc decât să lucreze și mulți dintre ei vor să ajungă în orașe mici, pe specialități deficitare în România, cum ar fi medicină de urgență, specialități chirurgicale, medicină de familie.

Nu ne dorim decât să lucrăm, să nu se șteargă cu buretele cei șase ani de facultate pe care i-am făcut. Practic, în momentul de față, avem o diplomă de licență și atât. Nu putem face nimic cu ea. Ne dorim să acoperim toate locurile și posturile deficitare din țară, nu doar din orașele și județele mari, cum ar fi București și Constanța. Știm cu toții că în Târgu-Jiu, Râmnicu Vâlcea, Buzău sunt spitale în care nu există medici, nu există cine să se ocupe de sănătatea pacientului”, afirmă medicul rezident Giorgiana Popescu.