Șefii companiilor deținute indirect de stat vor fi obligați să-și declare averea și interesele

Șefii companiilor deținute indirect de stat vor fi obligați să-și declare averea și interesele

Șefii companiilor și unităților economice deținute indirect de stat vor fi și ei obligați să depună declarații de avere și interese, la fel ca persoanele cu funcții de conducere în regiile autonome, societățile naționale sau societățile comerciale la care statul este acționar majoritar sau semnificativ. Proiectul de lege inițiat de deputatul USR Claudiu Năsui a fost adoptat astăzi de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională.

Am reușit astăzi să facem un pas important în ceea ce privește transparența. De aproape 3 ani, am procese cu diferite instituții ale statului pentru a afla salariile șefilor, cu cât sunt plătiți din bani publici. În unele cazuri vorbim de cei mai bine plătiți bugetari, care se ascund în diverse entități, institute de cercetare, companii de stat și, ultima găselniță, companii ale companiilor de stat. Adică, dacă o companie de stat face încă o companie, șefii de acolo pretind dintr-o dată că ei nu mai sunt angajați ai unei companii de stat și nu mai depun declarații de avere și de interese. Așa avem angajați salarizați regește din bani publici, la companii care, de multe ori, sunt pe pierdere și cer non-stop bani de la bugetul de stat, și de care nu știe nimeni nimic”, declară Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei.

În ultimele luni, Claudiu Năsui a câștigat procesele intentate mai multor instituții publice ca urmare a refuzului conducătorilor acestora de a furniza informații de interes public. În urma unor astfel de procese a ieșit la lumină, de exemplu, că un director al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială a primit, pe durata a 4 ani, un salariu de circa 1 milion de lei sau că șeful Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitatea Minieră și Protecție Antiexplozivă a ajuns și la 54.000 de lei pe lună.

Statul român are circa 50 de astfel de institute de cercetare și peste 1.400 de companii de stat, cu mai bine de 265.000 de angajați și 5.000-7.000 de membri în consiliile de administrație.

Pentru ca modificarea Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice să intre în vigoare este nevoie ca legea adoptată astăzi de Parlament să fie promulgată de președintele României.