Comisiile de etică din universități trebuie să aibă un rol activ în igienizarea sistemului educațional și de aceea două deputate USR au depus o inițiativă legislativă prin care propun instituirea modalității de autosesizare a comisiilor de etică în cazurile de abuzuri.
„Toți știau. Asta e ce auzim după fiecare caz public în care sunt scoși la lumină abuzatori profesori universitari. Toți știau. Apar povești ale unor profesori, foști colegi, foști studenți care spun exact același lucru: că abuzurile erau cunoscute. Și, cu toate acestea, ani de zile abuzatorii nu primesc nici măcar o întrebare de la comisiile de etică. Comisiile se apără și ele și spun că nu au putut face nimic pentru că nu au avut nicio sesizare. Ei bine, hai să nu mai lăsăm să curgă ani de abuzuri cunoscute, care nu ajung să fie verificate și sancționate, doar pentru că nimeni nu a depus o hârtie la un ghișeu. Comisiile de etică e normal să se poată și autosesiza”, a declarat deputata USR Diana Buzoianu.
Inițiativa adaugă un paragraf în Legea învățământului superior care prevede astfel: „Comisia de etică universitară se poate sesiza și din oficiu în situațiile în care a luat la cunoștință, pe orice cale, de săvârșirea unor abateri de la normele de etică și deontologie universitară, chiar și la inițiativa unui singur membru al comisiei”.
„Iohannis ne-a promis România Educată. Am primit, de fapt, România abuzată. Unii dascăli care au pe mână destine s-au dovedit a fi distrugători de vieți. Abuzatori sexuali. Conducerea universității vizate ne-a spus că nu știa, deși existau sesizări din partea studenților și a profesorilor. Credem cu tărie că toate comisiile de etică trebuie să aibă și un rol activ în igienizarea sistemului educațional, deci propunem instituirea modalității de autosesizare. Pentru a proteja victimele, este nevoie ca acestea să poată beneficia de posibilitatea de a le fi protejată identitatea. Sperăm ca și PSD și PNL să susțină acest proiect de lege și să devină realitate cât mai curând”, a declarat deputata USR Diana Stoica.
La două săptămâni de la dezvăluirile tulburătoare legate de abuzurile sexuale asupra studentelor de la SNSPA, măsurile de prevenție ale autorităților întârzie să apară. De aceea, USR a depus mai multe inițiative legislative în Parlament care prevăd măsuri concrete de sprijin pentru victimele abuzurilor sexuale din spațiul universitar, precum și obligația Guvernului și a instituțiilor de învățământ superior de a reglementa în codurile de etică faptul că sesizările pot fi trimise și sub protecția anonimatului.