În cele patru luni care au trecut de la declanșarea anchetei privind participanții la comemorarea lui Corneliu Zelea-Codreanu, autoritățile nu s-au sinchisit să înlăture steagul legionar de la troița ridicată la Tâncăbești. Simbolul legionar a fost înlăturat doar după ce deputatul USR Felix Bulearcă a atenționat asupra încălcării legii.
„Este inadmisibil ca, într-o perioadă în care mișcările extremiste își fac simțită prezența cu o virulență ieșită din comun, amenințând valorile democratice, autoritățile să manifeste nepăsare față de arborarea unor simboluri interzise prin lege. Drapelul legionar a fluturat nestingherit, de la finalul anului trecut, la marginea DN 1, sub ochii tuturor, fără să deranjeze, se pare, pe nimeni dintre cei responsabili cu respectarea legii”, declară deputatul USR Felix Bulearcă.
Manifestările care încurajează ideologii antidemocratice și promovează personaje toxice din istoria României nu trebuie să fie tolerate!
Iar autoritățile care au obligația să se asigure că legile sunt respectate trebuie să-și facă treaba. Prea mult timp, și polițiștii, și procurorii s-au făcut că nu văd declarațiile și acțiunile legionare și antisemite și alte forme de instigare la violență, ură și discriminare. Iar rezultatul nu e altul decât răspândirea acestora în societatea și amenințarea siguranței oamenilor.