Românii care au procese civile pe rol își vor putea certifica actele prezentate în copie prin semnătură electronică, fără să mai fie nevoiți să meargă să semneze olograf „conform cu originalul”. Măsura, propusă de deputații USR Alexandru Dimitriu și Oana Murariu, înseamnă economie de timp și de bani pentru cei implicați în dosare judiciare.
Posibilitatea ca părțile să poată depune în instanță acte în copie este prevăzută de Codul de procedură civilă, astfel încât procedurile judiciare să se poată derula în absența originalelor. Codul prevede însă ca certificarea să se facă în mod fizic, prin menționarea pe copie a formulei „conform cu originalul”, urmată de semnătura în original a celui care își asumă această conformare.
„Noi vrem să digitalizăm această formalitate. Este absurd să putem trimite actele de procedură în format electronic, dar să fie nevoie de un drum, fizic, pentru a conforma cu originalul, sub semnătură olografă înscrisurile”, declară deputatul USR Alexandru Dimitriu, membru al Comisiei juridice din Camera Deputaților.
La fel ca la certificarea prin semnătură olografă, cel care face conformarea își asumă existența înscrisului în original, pe proprie răspundere, adică sub sancțiunea aplicării legii penale în caz de fals și uz de fals.
„Deși se investesc sume fabuloase din PNRR pentru digitalizarea Justiției, în realitate oamenii sunt chemați la grefa instanței să semneze cu pixul acte trimise legal pe e-mail. Rezistența la nou se înfrânge prin mai multe mijloace, unul fiind înlăturarea barierelor legislative. Dacă un demers judiciar este comunicat prin e-mail, împreună cu actele pe care se bazează, semnătura electronică va produce efecte de asumare a conținutului tuturor actelor, fără a mai fi necesare alte formalități. Și oamenii mai scapă de un drum și timp pierdut”, afirmă deputata USR Oana Murariu, membră a Comisiei juridice din Camera Deputaților.
USR a depus – și a reușit să le transforme în legi – și alte propuneri pentru reforma și digitalizarea Justiției, precum comunicarea hotărârilor judecătorești prin e-mail și repartizarea dosarelor la executorii judecătorești în sistem informatic aleator, ținând cont și de gradul de încărcare al acestora, ceea ce contribuie la scurtarea duratei proceselor.