USR, consultări cu sindicate și patronate pentru soluții la criza bugetară

USR, consultări cu sindicate și patronate pentru soluții la criza bugetară

USR a organizat astăzi, la Parlament, o consultare cu reprezentanții confederațiilor sindicale și patronale pentru a identifica soluții la criza bugetară. La întâlnire au participat președintele interimar USR, Dominic Fritz, vicepreședinta Oana Țoiu, parlamentari USR și lideri ai partenerilor sociali – sindicate și patronate.

„Deși nu noi am creat această criză, e datoria noastră să contribuim la corectarea ei. În administrație, am învățat că ai nevoie de profesioniști, dar și de decizii clare pentru a echilibra un stat care, pe alocuri, e subdimensionat, iar în alte zone umflat artificial. Soluțiile trebuie construite împreună cu cei care cunosc realitatea din teren – angajați și angajatori”, a declarat Dominic Fritz.

Sindicatele au subliniat riscul social al unor măsuri abrupte și au cerut echitate în distribuirea efortului fiscal. Patronatele au cerut debirocratizare și stabilitate fiscală printr-un pact pe 10 ani. Ambele părți au susținut crearea unui mecanism permanent de consultare.

„Nu e fals că lipsesc 30 de miliarde de euro din buget. E fals însă discursul care opune mediul privat celui public. România are nevoie de echilibru și colaborare, nu de polarizare”, a declarat Oana Țoiu.

Deputatul USR Alin Stoica a propus instituționalizarea unui dialog continuu între USR și partenerii sociali, atât în faza de guvernare, cât și pentru inițiativele legislative.

Întâlnirea face parte dintr-un proces constant de consultare inițiat de USR pentru a identifica soluții reale la problemele fiscale și pentru a susține reforme care pot crește calitatea vieții în România.