Cynthia Păun este primul senator USR de Ilfov. A studiat Științe Politice la Universitatea din București și are un Masterat în Administrație Publică și Integrare Europeană.
Lucrează de 8 ani în domeniul IT, specializându-se în securitatea informației. În paralel, Cynthia a fost consilier local în Popești-Leordeni, în perioada 2020-2024, poziție din care a inițiat și susținut, alături de echipa USR, peste 50 de proiecte de hotărâre pentru comunitate în domenii precum: educație, mediu, social, infrastructură.
Cynthia a intrat în politică în 2016, când a fondat Filiala USR Popești-Leordeni, pentru că și-a dat seama că e nevoie de oameni noi, profesioniști, care sunt determinați să schimbe modul în care se face politică în România, pentru a avea o țară pentru toți, nu doar pentru unii. În prezent, este președinta Filialei USR Popești-Leordeni.
Ca senatoare, Cynthia se va axa cu precădere pe îmbunătățirea legislației pentru mediu, în special pentru îmbunătățirea calității aerului în Ilfov; pentru o reformă reală în educație și o alocare a 6% din PIB pentru acest domeniu, așa cum o cere legea și, nu în ultimul rând, pentru reformarea instituțiilor statului și digitalizarea procesului de interacțiune între cetățean și instituții.