Diana-Anda Buzoianu, deputat de București, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București. În acei ani, a înființat asociația NILS, parte a unei rețele internaționale, asociație care în doar 2 ani a ajuns să numere peste 100 de membri. A urmat apoi înființarea de filiale pe alte continente.
În al doilea mandat de parlamentar, Diana este președinta Comisiei de Mediu din Camera Deputaților.
Diana crede că țara noastră se află într-un moment de cotitură, așa cum a fost începutul anilor 2000 pentru generația părinților noștri. Atunci, decizia pentru mulți a fost începerea unui nou traseu departe de casă. Ea, însă, a decis să intre în politică pentru a face schimbările necesare astfel încât tinerii să nu mai plece din țară.