Oana Țoiu

Oana Țoiu

deputat de București, vicepreședinte USR

Oana Silvia Țoiu, deputat de București, a fost secretar de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale în Guvernul Tehnocrat, unde a coordonat politici publice pentru copii și familie, intervenții de urgență pentru românii din Diaspora și reforme de debirocratizare a sprijinului oferit de stat, este Președinta Comisiei de Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților și unul dintre coordonatorii programului de guvernare USR PLUS.

Cariera sa se bazează pe implicare civică, înainte de a începe cariera politică a fost desemnată internațional de World Economic Forum ca unul dintre tinerii cu cariere de impact și de către Comisia Europeană pentru inovarea în muncă. A inițiat și coordonat programe de sprijinire a tinerilor pentru antreprenoriat social și implicare civică și a fost implicată în grupuri de lucru și proiecte de training sau consultanță în parteneriat cu peste zece țări.

Ca deputat, a coinițiat proiectul „Zi liberă pentru vaccinare”, care a devenit lege, cei care se vaccinează primesc o zi liberă plătită pentru fiecare doză efectuată, iar elevii și studenții primesc scutire de la cursuri. De aceste drepturi beneficiază și unul dintre părinți sau reprezentantul legal al copilului pentru a-l însoți la vaccin.
A introdus în Parlament accesul la sprijinul financiar pe perioada școlilor închise și pentru doctorii din familii monoparentale cu copii sub 12 ani, acum în vigoare și a obținut unanimitate în Comisia de Muncă și Protecțe Socială prelungirea perioadei în care părinții au acces la stimulentul de reinserție mărit, de la primele șase luni ale copilului la primul an.

Oana Țoiu – Declarație de avere 2021

Oana Țoiu – Declarație de avere 2022

Sari la conținut