Ștefan Pălărie

Ștefan Pălărie

Senator de București

Ștefan Pălărie a absolvit Facultatea de Cibernetică de la ASE, un program de Master la SNSPA și programul de Executive MBA al Maastricht School of Management din București. A lucrat în mai multe companii multinaționale în zona resurselor umane, după care a făcut mutarea naturală spre training și consultanță, poziție din care a fost implicat în proiecte de transformare organizațională în domenii precum telecomunicații, servicii bancare, petrol și gaze naturale.

Ștefan Pălărie a fondat și a condus timp de 10 ani Școala de Valori, un ONG premiat în România și la nivel european pentru inovație și impact în Educație, care a oferit pentru zeci de mii de liceeni din România programe internaționale de învățare. A participat în task-force-urile de educație ale Romanian Business Leaders și Coaliției pentru Dezvoltarea României unde, alături de alți specialiști, a analizat sisteme educaționale din străinătate și a elaborat propuneri de modificare legislativă în România de creștere a performanțelor educaționale, astfel încât România să se alinieze standardelor europene pe acest plan.

Vorbește engleza fluent și franceza la nivel conversațional. Este căsătorit si are doi copii.

Sari la conținut