Poza profil

Andrei Codrut Tita

Președinte filiala Timis, Primar Cenad

Primar Cenad, județul Timiș

 

La 26 de ani, Andrei a devenit cel mai tânăr primar din România, reușind la alegerile locale din septembrie 2020 să-l învingă detașat pe primarul în funcție, cu cinci mandate la activ.

 

Andrei este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, a urmat programul de masterat „Contencios administrativ și fiscal” în cadrul aceleiași facultăți, iar în 2021 va termina și Facultatea de Agricultură la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului.

 

Pasiunea pentru agricultură este legată și de faptul că, de la vârsta de 17 ani, conduce ferma rămasă moștenire de la bunicii săi, implicându-se în toate deciziile, inclusiv cele referitoare la rotația culturilor și soiurile cultivate, dar și în munca fizică efectivă.

 

Are și experiență în administrația locală, pentru că a lucrat ca inspector achiziții publice în Primăria Comloșu Mare, localitate aflată la 35 de kilometri de Cenad.

 

S-a implicat în viața comunității locale cu mult înainte să decidă că va candida pentru funcția de primar, ocupându-se, printre altele, de organizarea unui târg de Crăciun în scop caritabil, pentru ajutorarea familiilor nevoiașe din comună.

 

Asemenea altor tineri, Andrei a făcut pasul către politică fiind conștient că lucrurile nu se pot schimba dacă oamenii buni, competenți și cinstiți stau deoparte.

 

Ca primar al primei comune când intri în România dinspre Ungaria, Andrei își dorește ca localitatea să nu mai bată pasul pe loc față de comunele din jur, fie că este vorba de dezvoltarea infrastructurii și a sistemului de iluminat public, fie de modernizarea pieței agroalimentare, de crearea de locuri de joacă pentru copii și de programe pentru vârstnici. Iar multe dintre proiecte pot și trebuie să fie realizate cu fonduri europene.

 

Atragerea de investitori în comună este un alt obiectiv al tânărului primar USR, la fel ca frânarea exodului tinerilor și stimularea celor plecați să revină acasă.

 

De asemenea, el vrea să deschidă larg ușa Primăriei pentru cetățeni, convins fiind că Primăria aparține oamenilor, nu politicienilor. Cetățenii merită să fie respectați, iar administrația locală să muncească pentru ei.

Parlamentari

Parlamentarii USR reprezintă cu integritate și competență interesele cetățenilor, promovează reforme reale pentru modernizarea României și luptă pentru o administrație eficientă, transparentă și lipsită de corupție.

Vezi Parlamentariarrow

Primari

Primarii USR, lideri locali dedicați comunităților lor, administrează transparent resursele publice, implementează proiecte moderne și sustenabile și pun pe primul loc nevoile cetățenilor.

Vezi primariarrow

Europarlamentari

Europarlamentarii USR reprezintă România cu profesionalism și integritate în Parlamentul European, apărând interesele cetățenilor români, promovând statul de drept și susținând politici europene moderne și sustenabile.

Vezi lista europarlamentariarrow

Consilieri

Consilierii locali USR lucrează direct pentru comunitățile lor, asigurând transparență în deciziile administrației, sprijinind proiecte care îmbunătățesc viața cetățenilor și apărând interesul public în fața oricăror abuzuri sau risipiri de resurse.

Vezi lista consilieriarrow

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România

Andrei Codrut Tita - Uniunea Salvați România