Deputat de Cluj
Timp de peste 20 de ani, Ciprian Rigman a educat, de la catedră, noi și noi generații turdene, le-a transmis copiilor iubirea și respectul pentru istorie, convins fiind că educația de azi determină viitorul națiunii noastre de mâine.
Cariera în Educație i-a oferit lui Ciprian Rigman, deținător din 2012 și al unui titlu de doctor în Istorie, o perspectivă unică asupra problemelor sociale și economice cu care se confruntă comunitatea, iar de aici până la implicarea sa în politică nu a fost decât un pas.
La alegerile locale din 2024, a intrat în cursa pentru Primăria Turda, iar planurile sale pentru modernizarea și dezvoltarea orașului l-au dus foarte aproape de victorie, despărțindu-l doar câteva sute de voturi, în final, de primarul în funcție. A luat, apoi, decizia de a candida la parlamentare, deși recunoaște că nu a fost o hotărâre ușor de luat, în condițiile în care mandatul de deputat de Cluj va avea un impact profund atât asupra vieții de familie, cât și asupra legăturii sale cu elevii.
În mod firesc, domeniul asupra căruia se va apleca Ciprian Rigman cu prioritate în Parlament este Educația. Consideră că aceasta trebuie susținută, dar și adaptată la realitățile și provocările lumii în care trăim, prin creșterea autonomiei școlilor, refacerea statului profesional al cadrelor didactice și eficientizarea învățământului dual liceal și universitar.
Tot din postura de deputat, Ciprian va susține administrațiile locale și proiectele comunitare din Turda, Câmpia Turzii și din întreg Clujul, va pleda pentru importanța reducerii decalajelor de dezvoltare din județ și consolidarea mai multor poli economici de susținere a unei creșteri solide și echilibrate a județului.
Parlamentari
Parlamentarii USR reprezintă cu integritate și competență interesele cetățenilor, promovează reforme reale pentru modernizarea României și luptă pentru o administrație eficientă, transparentă și lipsită de corupție.
Vezi ParlamentariPrimari
Primarii USR, lideri locali dedicați comunităților lor, administrează transparent resursele publice, implementează proiecte moderne și sustenabile și pun pe primul loc nevoile cetățenilor.
Vezi primariEuroparlamentari
Europarlamentarii USR reprezintă România cu profesionalism și integritate în Parlamentul European, apărând interesele cetățenilor români, promovând statul de drept și susținând politici europene moderne și sustenabile.
Vezi lista europarlamentariConsilieri
Consilierii locali USR lucrează direct pentru comunitățile lor, asigurând transparență în deciziile administrației, sprijinind proiecte care îmbunătățesc viața cetățenilor și apărând interesul public în fața oricăror abuzuri sau risipiri de resurse.
Vezi lista consilieri