Poza profil

Mircea Orlatan

Președinte filiala Sibiu, Primar Cisnădie

icon

Primar Cisnădie, județul Sibiu


Mircea Orlățan are o activitate consistentă în domeniul consultanței pentru accesarea fondurilor europene, în care lucrează din 2004, domeniu în care s-a specializat tot mai mult.


În 2009 a fost selectat în prima echipă de experți români evaluatori de proiecte cu finanțare din fonduri europene postaderare. Din poziția de expert independent, a acordat asistență tehnică Autorităților de Management ale diferitelor programe de finanțare active în România în perioada 2007-2020 și a lucrat apoi pe programele active în perioada 2021-2027.


A elaborat și implementat proiecte în diverse domenii: agricultură, procesarea produselor agricole, producție industrială, cercetare-dezvoltare-inovare, infrastructuri publice – unități de învățământ (creșe, grădinițe, școli), reabilitare energetică a clădirilor publice, reabilitare și conservare a monumentelor istorice, precum și proiecte de resurse umane.


Din postura de trainer în accesarea fondurilor europene și în managementul proiectelor cu finanțare externă, a contribuit la creșterea capacității de accesare a fondurilor europene a autorităților locale și a instituțiilor publice.


Aceasta a fost și o perioadă în care a învățat continuu, inclusiv prin aprofundarea cunoștințelor în învățământul universitar, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Științe Economice – Specializarea Finanțe Bănci, și în cadrul unor studii de masterat în Managementul Financiar al Organizațiilor.


A decis să se implice în politică pentru a contribui la dezvoltarea orașului Cisnădie, după ce a constatat că la nivelul primăriei nu exista niciun serviciu specializat în accesarea fondurilor nerambursabile și nicio înțelegere a mecanismelor necesare pentru elaborarea unui proiect adecvat și a unei cereri de finanțare bine fundamentate.

Parlamentari

Parlamentarii USR reprezintă cu integritate și competență interesele cetățenilor, promovează reforme reale pentru modernizarea României și luptă pentru o administrație eficientă, transparentă și lipsită de corupție.

Vezi Parlamentariarrow

Primari

Primarii USR, lideri locali dedicați comunităților lor, administrează transparent resursele publice, implementează proiecte moderne și sustenabile și pun pe primul loc nevoile cetățenilor.

Vezi primariarrow

Europarlamentari

Europarlamentarii USR reprezintă România cu profesionalism și integritate în Parlamentul European, apărând interesele cetățenilor români, promovând statul de drept și susținând politici europene moderne și sustenabile.

Vezi lista europarlamentariarrow

Consilieri

Consilierii locali USR lucrează direct pentru comunitățile lor, asigurând transparență în deciziile administrației, sprijinind proiecte care îmbunătățesc viața cetățenilor și apărând interesul public în fața oricăror abuzuri sau risipiri de resurse.

Vezi lista consilieriarrow

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România

Mircea Orlatan - Uniunea Salvați România