România, o țară corectă și sigură pentru toți cetățenii săi

●︎ 300 de parlamentari ●︎ Confiscarea averilor ilicite și măsuri antifugari ●︎ Evaluăm activitatea magistraților, eliminăm privilegiile ●︎ Alegeri în două tururi, prag electoral la 3% ●︎ Strategie clară privind interesele externe ale României ●︎ Ținem războiul departe de România, sprijinim Ucraina și ne implicăm în reconstruirea ei ●︎ Reforma CSM ●︎ Buget credibil pentru înzestrarea Armatei ●︎ Voucher cultural la 18 ani ●︎ Monitorizăm în timp real cine și cu ce poluează​​

Reformă electorală.

Reformă electorală

Situația actuală

Sistemul politic este închis inovării. Primarii au ajuns să fie cel mai mic numitor comun al comunității – fiind aleși într-un singur tur, nu mai reprezintă majoritatea comunității. Pragul electoral mare, barierele de intrare prin semnături multe și procese birocratice complexe sunt metodele PSD-PNL de a trișa sistemic.

Sistemul de numărare a voturilor în secții a ajuns să încurajeze fraudele. Decalarea mandatelor între Președinte și Parlament a indus haos în sistemul politic. Toate acestea nu sunt coincidențe, ci decizii conștiente ale unui sistem oligarhic.

Ce se schimbă pentru tine

Vom democratiza și liberaliza sistemul politic.

USR a depus în mod repetat proiecte de legi pentru reforma electorală. Vom insista și vom reveni. Tu trebuie să fii cu adevărat reprezentat prin:

► Primari aleși în două tururi

► Scăderea pragului electoral la 3%

► Reducerea numărului de semnături

► Vot electronic în secții, cu mașini de vot care automatizează numărătoarea

► Resincronizarea mandatelor președintelui, parlamentului și primarilor.

Politică externă bazată pe valori.

Vizunea noastră

România este o țară mare, dar nu își valorifică potențialul diplomatic. Politica externă se vrea „pragmatică”, dar de fapt nu reușește aproape nimic.

USR susține o politică externă bazată pe valori. Cine promovează valori poate fi puternic în regiune, pentru că valorile se împărtășesc. România s-a dezvoltat prin democrație, prin societatea deschisă și prin capitalism.

România trebuie să fie avanpostul democrației occidentale în această parte a Europei. România susține actualul mediu internațional bazat pe lege și predictibilitate.

Considerăm țări precum Rusia, China, Iran ca un pericol pentru actualul sistem democratic, deoarece vor să-și impună la nivel global propria lor viziune despre societate – adică o societate controlată de stat, lipsită de libertăți și drepturi.

Suntem prieteni cu cei care au aceleași valori ca noi. Ne opunem Rusiei lui Putin, pentru că Rusia lui Putin a devenit bastion al autoritarismului. Susținem Ucraina, pentru că Ucraina este bastionul asediat al valorilor noastre.

Diplomația românească

Situația actuală

În ciuda unor excepții, diplomația românească este mai degrabă reactivă decât proactivă.

Unul dintre motive este acela că Bucureștiul nu poate defini în mod coerent care sunt valorile pe care le promovează și interesele pe care și le dorește a fi promovate sau apărate.

Un alt motiv este calitatea slabă a unor diplomați români, inclusiv la nivel de ambasadori.

Ce se schimbă pentru tine

Conturarea unei strategii de țară care a depășit totalitarismele și înapoierea și poate fi un model pentru alte state din regiune.

Conturarea cu claritate a intereselor pe care România le are în raport cu alte țări sau instituții internaționale, a pârghiilor și resurselor de care dispune, a obiectivelor de atins și a termenelor de realizare.

Identificarea exemplelor de bune practici ale diplomației românești și extinderea lor către întregul corp diplomatic.

Uniunea Europeană

Situația actuală

Statura României nu se transpune aproape deloc în forța sa de influență la nivelurile decizionale ale Uniunii.

Interesele economice sau politice ale României nu reprezintă niciodată un subiect de discuție la Bruxelles și nici la București.

Ce se schimbă pentru tine

Din spectator, România va deveni un jucător în cadrul Uniunii Europene și al instituțiilor sale, valorificând inteligent propriile pârghii, precum și interesele altor țări în raport cu deciziile UE pentru atingerea propriilor obiective: Schengen, fonduri de dezvoltare sectoriale etc.

Inițiativele de reglementare la nivelul Uniunii vor fi consultate în mod real și în timp util cu mediul privat din România, astfel încât interesele economiei românești să fie apărate și reprezentate în reglementările UE.

Statele Unite ale Americii

Situația actuală

Statele Unite ale Americii sunt partenerul strategic al României, principalul furnizor de securitate pe flancul de est al NATO și, în particular, în zona Mării Negre.

Cu excepția extremiștilor AUR-SOS, aceasta este o temă consensuală din care USR e parte. Însă parteneriatul strategic trebuie fructificat în mod real.

Ce se schimbă pentru tine

România trebuie să obțină din relația bilaterală cu SUA investiții mai importante în domenii precum educația, economia, comerțul și energia.

România va urmări dotarea forțelor sale armate prin contracte B2G (business-to-government), cu accent pe industria americană de apărare, prin care să obțină și beneficii pentru industria sa națională de tip offset agreements.

Revitalizarea și dezvoltarea formatului de cooperare regională B9 + Grecia

Situația actuală

Toate țările de pe flancul de est al NATO s-au adunat în așa-numitul format B9, după invadarea Crimeei de către Rusia, în 2014.

În timp, acest instrument și-a pierdut din influență, mai ales după ce Ungaria și Slovacia au dat semne de apropiere de Rusia.

Ce se schimbă pentru tine

⁠În regiune, vom crește profilul și vizibilitatea B9 (Bucharest 9) în care vom încerca atragerea Greciei. În interiorul acestui mecanism, vom consolida relația cu Polonia.

⁠Formatul B9 trebuie să devină principalul instrument al țărilor de pe flancul estic al NATO în fața amenințărilor venite din partea Federației Ruse.

Formatul va fi dezvoltat pe chestiuni ce țin de apărare și securitate, dar și pe direcții precum energia, schimburile comerciale și comerțul.

Republica Moldova

Situația actuală

Republica Moldova s-a înscris pe drumul care duce spre Uniunea Europeană, un drum complicat, în care are nevoie (și) de ajutorul României.

Războiul din Ucraina rămâne principalul pericol pentru Republica Moldova, amenințând însăși statalitatea sa.

Guvernele PSD-PNL l-au legitimat atât pe Igor Dodon, cât și pe Ion Ceban, după ce anterior au făcut la fel cu Vladimir Plahotniuc. Dezastrul postsovietic de la Chișinău s-a desfășurat și prin nepăsarea României sau prin jocurile duble făcute acolo de guverne fără orientare valorică.

Ce se schimbă pentru tine

Relația București – Chișinău trebuie să fie bazată pe valori europene comune, iar o orientare proeuropeană fermă să fie o condiție pentru parteneriatele cu autoritățile și forțele politice de acolo. Doar așa, România va deveni un avocat credibil al Moldovei în UE.

În paralel, România va accelera și amplifica asistența oferită Republicii Moldova în sectoare-cheie: energie, transport, comerț și cultură, mobilizând și alți actori europeni cu interese similare de politică externă: Franța sau Germania, de exemplu. România va folosi toate pârghiile care decurg din apartenența sa la UE și NATO pentru a proteja securitatea Republicii Moldova.

Modernizarea și eficientizarea punctelor de trecere a frontierei România – Republica Moldova

Situația actuală

Numărul limitat de puncte de trecere a frontierei și capacitatea restrânsă de procesare a traficului duc la cozi de ore (pentru mașini) și săptămâni (pentru marfă).

Vorbim de strategii geopolitice grandioase, dar oricine intră în țară din Moldova stă, în prezent, la cozi interminabile și are acces la toalete improprii.

Ce se schimbă pentru tine

Vom moderniza și crește capacitatea de procesare a vămilor românești către Republica Moldova.

Vom introduce un adevărat ghișeu unic pentru verificarea documentelor și controlul vamal. Modernizarea infrastructurii vămilor și punctelor de trecere românești, fluidizarea schimbărilor turelor de personal vamal sau al polițiștilor de frontieră.

Legăturile rutiere și feroviare cu Republica Moldova

Situația actuală

Infrastructura rutieră din estul României ce face legătura cu coridoarele europene de transport este precară și ineficientă, ceea ce duce la accidente și la o pierdere enormă de timp în tranzit.

Legăturile aeriene sunt limitate la București, cu prețuri extrem de scumpe.

Ce se schimbă pentru tine

Realizarea cu prioritate a legăturii rutiere între Republica Moldova și viitoarea Autostradă A8.

Execuția drumului expres Tișița-Albița, care ar lega frontiera României cu Republica Moldova de Autostrada Moldovei.

Modernizarea și creșterea legăturilor feroviare și aeriene. Modernizarea traseului feroviar București – Chișinău. Stimularea companiilor aeriene să ofere zboruri către mai multe destinații-cheie  – ex. Cluj, Constanța, Timișoara, Brașov.

Ucraina, mai mult decât un vecin, o necesitate istorică

Situația actuală

Tot ceea ce stă în acest moment între România și tiranica Federație Rusă sunt Ucraina și sacrificiile ei.

Dronele rusești ne încalcă teritoriul, fără reacții prompte din partea României, fără anchete transparente și fără consecințe pentru Rusia.

România arată a stat slab, condus haotic.

Ce se schimbă pentru tine

Ținem războiul departe de granițele României.

Supraviețuirea și victoria Ucrainei vor deveni un obiectiv strategic al statului român, fără ambiguități. Ucraina independentă și europeană este singura garanție reală că nu vom recădea pradă imperialismului rusesc, ca de atâtea ori în istoria noastră.

România, poartă de reconstruire a Ucrainei

Situația actuală

Guvernele PSD-PNL au secretizat tot ajutorul dat Ucrainei de către România.

Comunicarea pe tema ajutorului nostru pentru Kiev este minimală și irelevantă.

Ce se schimbă pentru tine

Românii au ajutat masiv refugiații ucraineni. Vom comunica transparent și asumat tot ajutorul acordat Ucrainei: atât cel acordat direct, cât și sprijinul pentru cei care tranzitează țara. Oferim sprijin masiv pentru relocarea investițiilor ucrainene în România. Fermitatea deciziilor României ne va califica să fim poarta de reconstruire a Ucrainei.

România poate fi țara din topul preferințelor firmelor ucrainene. Ajutând acum, și firmele românești pot fi partener legitim în reconstruirea Ucrainei.

ICR și diplomația culturală

Situația actuală

PSD și PNL au transformat ICR în agenție de plasare a politicienilor expirați sau a clientelei de partid. Diplomația culturală românească este capturată de incompetenți.

Ce se schimbă pentru tine

Producțiile sectorului cultural independent din cadrul industriilor creative vor fi în   prim-plan: filmul contemporan, artele vizuale și literatura românească vor fi finanțate și reprezentate pe măsură.

Tradiția și avangarda pot fi forțe complementare ale diplomației culturale. Vom face o impresie bună în lume cu mai multă calitate pe bani mai puțini.

Debaronizarea Justiției.

Vizunea noastră

USR se angajează ferm să consolideze statul de drept și să asigure o justiție corectă, independentă și accesibilă tuturor cetățenilor. Vom lupta împotriva corupției la toate nivelurile, promovând transparența și responsabilitatea în actul de justiție.

Ne propunem să reformăm sistemul judiciar, reducând birocrația și asigurând procese eficiente și rapide.

Vom sprijini digitalizarea completă a instanțelor și a serviciilor juridice, pentru a le oferi cetățenilor acces facil și rapid la justiție.

USR va rămâne un garant al independenței magistraților, protejându-i de orice ingerințe politice și asigurându-se că legea este egală pentru toți.

Extinderea competențelor și mai multe resurse pentru DNA.
Audit european pe activitatea conducerii actuale a DNA

Situația actuală

De-a lungul timpului, competența DNA a fost diminuată substanțial. Deși în cadrul DNA există specialiști care ar putea analiza unele fapte care afectează bugetele publice, DNA nu poate ancheta aceste fapte, cu toate că ele au legătură cu misiunea generală de combatere a corupției.

O parte importantă a corupției și o sursă consistentă de furt din banul public o reprezintă încălcarea legislației în materie de achiziții publice.

Actuala conducere a DNA a politizat activitatea și a redus nivelul de ambiție.

Ce se schimbă

Dăm către DNA competența de a ancheta, în anumite condiții legate de mărimea prejudiciului și calitatea persoanei anchetate, aceste fapte, precum și gestiunea frauduloasă, delapidarea, obținerea ilegală de fonduri, deturnarea de fonduri.

Vom solicita un audit european asupra activității curente a DNA, în urma căruia vom propune măsuri de remediere.

Măsura antifugari

Situația actuală

Practica unor corupți care, după ce cauzează prejudicii imense în buget, fug din țară și evită executarea pedepsei este de natură să încurajeze fenomenul corupției.

Ce se schimbă pentru tine

După ce le luăm banii furați, îi oprim pe hoți și corupți să mai fugă de anchete și de executarea pedepselor prin adoptarea prevederilor proiectului USR antifugari de întărire a măsurilor preventive care pot fi dispuse în cursul procesului penal.

Mergem după averile celor corupți

Situația actuală

Este posibil ca, după pronunțarea hotărârii de condamnare a inculpatului, să fie identificate unele bunuri care ar trebui supuse măsurii confiscării extinse. În prezent, această măsură nu poate fi luată decât în cursul procesului penal, nu și după pronunțarea hotărârii de condamnare.

Dacă ai furat și statul nu ți-a găsit averea până la condamnare, scapi cu ea.

Statul este amorf în a urmări averile ilegale și a le fructifica pentru a aduce bani la buget.

Ce se schimbă

Extindem confiscarea extinsă a averii condamnaților definitiv și după rămânerea definitivă a soluției de condamnare penală.

Bunurile nejustificate sau unde nu se poate dovedi proveniența legală vor putea fi confiscate mai simplu.

Vom întări Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) și vom lansa un sistem de bonusuri pentru angajați, proporțional cu valoarea bunurilor recuperate. 

Vom organiza proceduri rapide pentru licitarea și vânzarea produselor sechestrate.

Sistem de promovare meritocratică a magistraților

Situația actuală

Legile Justiției mutilate de Dragnea au fost măcelărite și mai rău de Iohannis și Predoiu.

S-a creat astfel un sistem judiciar oligarhic, piramidal, în care toată puterea este deținută de o mână de oameni (șefii parchetelor și instanțelor, membrii CSM).

Ce se schimbă

Vom debaroniza justiția prin punerea la punct a unui sistem de promovare a magistraților la instanțele și parchetele superioare, precum și în funcții de conducere pe criterii meritocratice, prin concursuri obiective, nu prin interviuri eminamente subiective.

Reforma CSM

Situația actuală

În ansamblul instituțiilor din sistemul judiciar, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) este o instituție fundamentală care, din păcate, și-a ratat menirea.

În prezent, CSM a devenit nucleul unor interese juridico-politico-financiare de protecție în justiție a unor politicieni și puternici oameni de afaceri.

Ce se schimbă

Un asemenea obiectiv nu este posibil fără reformarea din temelii a CSM prin modificarea modalității de alegere, prin reducerea mandatelor și reașezarea atribuțiilor într-un mod echilibrat, redând plenului o serie de atribuții care țin de magistratură, în ansambul ei.

Oprim distribuirea preferențială a dosarelor către judecători

Situația actuală

Prin diferite tertipuri, în prezent se reușește schimbarea judecătorilor din completuri astfel încât anumite dosare să fie judecate de anumiți judecători.

În felul acesta, unele dosare sunt tergiversate până la intervenirea prescripției sau sunt pronunțate hotărâri de achitare și restituire a bunurilor sechestrate, în ciuda probelor de la dosar.

Repartizarea aleatorie nu este în prezent auditată corespunzător.

Ce se schimbă

Vom elimina posibilitatea de înlocuire arbitrară, prin diferite metode incorecte, a judecătorilor din dosare.

Principiul continuității trebuie să fie deplin aplicabil. Indivizii cu influență politică și financiară nu mai trebuie lăsați să-și aleagă judecătorii amabili.

Repartizarea aleatorie trebuie auditată periodic într-un mod eficient.

Degrevăm instanțele prin arbitraj și mediere

Situația actuală

O justiție eficientă nu poate fi o justiție sufocată de dosare.

După cum este cunoscut, instanțele sunt supraaglomerate, aceasta fiind una dintre principalele cauze ale depășirii termenelor de soluționare rezonabile.

Gradul scăzut de ocupare a posturilor de judecători și procurori reprezintă o altă cauză a duratei mari a proceselor în România.

Ce se schimbă

Vom stimula și încuraja mijloacele alternative de soluționare a litigiilor (arbitrajul și medierea).

Statul român trebuie să facă eforturi pentru rezolvarea crizei de personal din instanțe și parchete prin finanțarea corespunzătoare și prin organizarea de concursuri corecte pentru ocuparea funcțiilor de magistrat.

Redăm DNA competența de a ancheta corupția în magistratură

Situația actuală

DNA nu mai poate ancheta magistrații corupți. Politicienii și oamenii cu potență financiară se folosesc de această impunitate pentru obținerea unor soluții favorabile. Justiția a ajuns de vânzare.

Secțiile speciale inventate de Florin Iordache pentru Dragnea și de Cătălin Predoiu pentru Iohannis nu fac nimic.

Ce se schimbă

În ciuda unor deficiențe constatate în activitatea DNA, fiind structura specializată pentru anchetarea faptelor de corupție, propunem revenirea competenței de anchetare a faptelor de corupție săvârșite de magistrați la DNA.

Eliberăm magistrații onești de teroarea Inspecției Judiciare

Situația actuală

De ani de zile, Inspecția Judiciară a devenit un simplu instrument de presiune asupra magistraților incomozi care deranjează mafia politico-economică prin soluțiile lor.

În același timp, sutele sau miile de abuzuri înfiorătoare ale unor magistrați prost pregătiți, răuvoitori sau cu probleme de comportament sunt trecute cu vederea de Inspecția Judiciară.

Ce se schimbă

Reformăm Inspecția Judiciară prin reorganizarea acestei instituții, astfel încât magistrații incompetenți sau răuvoitori să răspundă disciplinar, iar Inspecția Judiciară să nu mai fie folosită ca armă împotriva magistraților onești.

Evaluăm magistrații pe bune, după merit

Situația actuală

O problemă importantă a sistemului judiciar o reprezintă faptul că nu există un sistem eficient de evaluare externă a magistraților de către societate.

Ce se schimbă

Propunem evaluarea efectivă a magistraților printr-un sistem eficient care să aibă și o componentă externă sistemului judiciar (societate civilă, alte medii profesionale).

Eliminăm privilegiile din magistratură

Situația actuală

Pe lângă salarii și pensii mari și dreptul de pensionare anticipată înainte de 50 de ani, magistrații mai beneficiază de o serie de privilegii pe care le numesc garanții pentru asigurarea independenței justiției.

Trăgând linie după ani de zile de la acordarea lor, concluzionăm că acestea au devenit pure privilegii și nu reprezintă nicio garanție pentru nimic.

Ce se schimbă

Vom elimina beneficiile nejustificate precum: posibilitatea de a deveni notari publici sau avocați fără examen, acordarea a nenumărate decontări pentru transport, revizuim unele sporuri, decontări de chirii, diurne și alte asemenea privilegii, aducându-le la un cuantum rezonabil.

Reformă constituțională.

Vizunea noastră

Republica noastră se scufundă în oligarhie.

Democrația devine una de fațadă. USR își asumă o reformă a Constituției care să reducă oligarhia:

„Fără penali” va deveni parte din legea fundamentală

Avocatul Poporului, ales direct de popor

vom avea un Parlament unicameral cu 300 de parlamentari

în cazul suspendării președintelui, dacă poporul îl menține în funcție, Parlamentul este demis și se vor organiza alegeri

vom reforma CCR și CSM ca să le facem responsabile

Fără Penali în Funcții Publice – principiu constituțional

TITLUL II

– Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

Capitolul II
– Drepturile și libertățile fundamentale

Restrângerea dreptului de a fi ales în funcții publice în cazul persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate pentru săvârșirea cu intenție a unor infracțiuni, până la reabilitare.

Avocatul Poporului, ales prin vot

TITLUL II

– Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

Capitolul IV
– Avocatul Poporului

Avocatul Poporului să fie desemnat prin votul universal, odată cu alegerile parlamentare;

Să poată fi revocat doar în cazul în care CCR constată încălcarea gravă a Constituției;

Introducerea unor condiții de eligibilitate pentru ocuparea funcției.

300 de parlamentari și parlament unicameral

TITLUL III

– Autoritățile publice

Capitolul I
– Parlamentul

Parlament unicameral cu 300 de parlamentari;

Reducerea numărului minim de semnături necesar pentru propunerile legislative ale cetățenilor și relaxarea condițiilor privind repartiția teritorială a susținătorilor;

Enumerarea exhaustivă, într-un singur articol, a tuturor categoriilor de legi organice.

Reechilibrarea raportului Președinte – Parlament

TITLUL III

– Autoritățile publice

Capitolul II
– Președintele

menținerea caracterului consultativ al avizului CCR asupra încălcării Constituției de către Președinte, în cadrul procedurii de suspendare/demitere din funcție, cu introducerea consecinței dizolvării Parlamentului dacă îl suspendă pe Președinte cu aviz negativ, iar cetățenii îl repun în funcție prin vot.

Reforma CSM

TITLUL III

– Autoritățile publice

Capitolul VI
– Autoritatea Judecătorească

Reforma CSM, micșorarea mandatului membrilor CSM prin eliminarea ministrului Justiției și a reprezentanților societății civile numiți de Senat sau schimbarea entității care îi numește;

Modificarea repartizării actuale a atribuțiilor dintre Plen și Secții;

Introducerea precizării că mandatul de membru al CSM nu poate fi prelungit sau înnoit;

Interzicerea adoptării hotărârilor CSM prin vot secret;

Introducerea obligației motivării hotărârilor CSM.

Depolitizarea CCR

TITLUL V

– Curtea Constituțională

O treime din membrii CCR vor fi aleși de către corpul magistraților, în mod direct, prin votul tuturor;

Limitarea la 1 a numărului de mandate ale președintelui CCR;

Introducerea condiției ca judecătorii CCR să nu fi fost membri ai unei entități cu caracter politic un anumit număr de ani anterior numirii în funcție;

Abrogarea alineatului care permite Parlamentului să confere CCR atribuții suplimentare prin lege organică;

Consacrarea constituțională a imunității judecătorilor CCR și a modului în care aceasta poate fi ridicată, ca garanție a independenței și imparțialității.

Garantarea dreptului la un mediu sănătos

TITLUL II

– Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

Capitolul II
– Drepturile și libertățile fundamentale

Vom reformula art. 35 din Constituție pentru a ”garanta” dreptul la un mediu sănătos. Vom modifica astfel formularea “Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic” în “Statul garantează dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic”.

Apărare.

Vizunea noastră

VALORI EUROATLANTICE – o reafirmare a valorilor și angajamentelor din Tratatul de la Washington, libertate, democrație, stat de drept, drepturi umane fundamentale.

CONTROL DEMOCRATIC – necesitatea consolidării controlului democratic parlamentar și civil în domeniul apărării.

ANGAJAMENT STRATEGIC – asumarea unui profil mai ambițios în NATO și UE. Consolidarea parteneriatului strategic cu SUA și aliații europeni Franța, UK, Germania, Italia, Polonia, dar și din zona indo-pacifică Japonia și Republica Coreea.

ANGAJAMENT REGIONAL – Dezvoltarea parteneriatului strategic cu Ucraina și acordarea de asistență militară conform acordului bilateral asumat de cele două țări. Dezvoltarea relației și acordarea de asistență în domeniul militar Republicii Moldova în efortul de reformă a sectorului de securitate și apărare pentru integrarea în UE.

Provocări

Indiferent de situația postconflict din Ucraina,
România se va confrunta cu următoarele provocări:

O situație de război de joasă intensitate în Ucraina;

O militarizare a zonei de contact dintre Ucraina si Rusia, inclusiv în spațiul maritim;

Un blocaj prelungit al activității maritime NATO la Marea Neagră prin aplicarea de către Turcia a prevederilor Convenției de la Montreux;

Un război hibrid prelungit al Rusiei în Moldova;

O strategie ostilă a Ungariei împotriva activității NATO și UE în regiunea noastră.

SUA și regiunea Mării Negre

Indiferent de rezultatul alegerilor pentru Casa Albă, pe termen scurt, 4-8 ani, se estimează că Pentagonul ia în calcul o creștere până la nivelul de 10.000 de soldați care vor beneficia de facilitățile în curs de modernizare de la baza de la Mihail Kogălniceanu – va fi cea mai mare bază NATO din Alianță.

Această tendință a administrației americane va influența si Strategia regională a SUA pentru Marea Neagră.

O nouă strategie pentru resursa umană

Lipsa resursei umane a devenit o prioritate la nivel național și european mai ales în contextul războiului din Ucraina.

Este nevoie de o nouă strategie de resurse umane pentru a soluționa deficitul Armatei Române – 5.000-10.000 de soldați.

Vom spori numărul de soldați profesioniști de la 75.000 actual spre 100.000 în următorii 4 ani.

Politica de apărare și planificare

Asigurarea pe termen mediu și lung (10-15 ani) a unui buget credibil pentru achiziții de tehnică modernă.

Sporirea contribuțiilor naționale la măsurile colective de descurajare NATO – revizuirea planului național de apărare și integrarea în planul NATO regional, sporirea contribuției naționale la noul model de forțe NATO aprobat la Vilnius și creșterea contribuției naționale la planurile de mobilitate militară din regiunea noastră.

Asigurarea prezenței militare NATO în România prin modernizarea facilităților de țară gazdă, modernizarea bazelor militare la standarde NATO și a capacității de stocare a materialelor de război pre-poziționate.

Apărarea cibernetică – o abordare nouă, strategică, de nivel categorie de forță. Dezvoltarea unui Centru național de excelență în domeniul apărării cibernetice pentru cercetare/dezvoltare, parteneriate cu industria.

Cultură și Turism.

Vizunea noastră

Accesul la cultură s-a prăbușit în orașele mici și la sate.

Instituțiile de cultură ale statului sunt politizate și nefinanțate. Artiștii independenți nu au nici măcar cadru legal de manifestare.

USR la guvernare va da o nouă șansă: vom finanța accesul la cultură pentru copii și tineri de la sate și orașe mici, vom schimba mecanismele de finanțare pentru cultura independentă și vom începe punerea în aplicare a Statului artistului, introdus de noi în PNRR.

„Ghiozdanul cultural” în mediul rural și în urbanul mic

Situația actuală

Pe lângă salarii și pensii mari și dreptul de pensionare anticipată înainte de 50 de ani, magistrații mai beneficiază de o serie de privilegii pe care le numesc garanții pentru asigurarea independenței justiției.

Trăgând linie după ani de zile de la acordarea lor, concluzionăm că acestea au devenit pure privilegii și nu reprezintă nicio garanție pentru nimic.

Ce se schimbă

Continuând ceea ce am început prin reformele și investițiile din PNRR, vom sprijini oferta culturală pentru copii și elevi în rural și în urbanul mic, prin facilități fiscale și finanțări directe către operatorii culturali (publici și privați), într-un program strategic multianual, în parteneriat cu autoritățile locale și comunitățile mici.

Copiii României vor avea acces la cultură și educație culturală indiferent de locul în care trăiesc și de nivelul veniturilor, sub forma expozițiilor în turneu, a caravanelor cinematografice, a concertelor, spectacolelor de teatru și dans sau a proiectelor educaționale.

Voucher cultural la 18 ani

Situația actuală

Consumul de cultură al tinerilor depinde cel mai mult, în România, de locul unde trăiești și de posibilitățile financiare ale familiei. Pentru cei abia ieșiți din vârsta copilăriei, opțiunile culturale sunt limitate de resurse, prioritizarea cheltuielilor și senzația că nu-și permit cultură sau nu e pentru ei.

Ce se schimbă

La împlinirea a 18 ani, tinerii vor primi nu doar dreptul de vot, ci și un ⁠voucher cultural, în valoare de 150 de euro (echivalentul în lei) care poate fi folosit pentru achiziții de carte, formare profesională sau bilete la evenimente.

Cardul va fi unul electronic, distribuit de primăriile de domiciliu în funcție de data nașterii, și va putea fi folosit în următoarele 12 luni – până la împlinirea vârstei de 19 ani.

Biblioteca pentru toți, ediția 2024

Situația actuală

Pentru promovarea cărții unui lider de partid se cheltuie, acum, mai mulți bani într-o lună decât pentru finanțarea publică a tuturor cărților într-un an întreg.

România e pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește lectura, vânzările de carte sunt sub cele din țări mult mai mici, precum Ungaria, iar cele mai recente cărți din bibliotecile mici au cel puțin un deceniu.

Ce se schimbă

Pentru ca fiecare dintre voi, fie că locuiți în mari orașe universitare sau în mici comune, să poată avea acces la carte, mărim finanțarea publică pentru editarea de carte (de la sub 2 milioane de lei la 5 milioane, într-un interval de 4 ani) și o punem în legătură directă cu distribuția ei națională.

Această legătură directă înseamnă și sprijin financiar pentru distribuția de carte, producția de formate alternative (audiobook și e-book) și pentru programe prioritare de promovare a lecturii pentru cititori sub 18 ani. Asigurăm finanțarea automată a achiziției de carte în bibliotecile publice și cele școlare – inclusiv de carte în format audio și digital – și împrumutul la distanță.

Cultura – accesibilă tuturor

Situația actuală

Sectorul cultural se confruntă cu o lipsă acută de persoane calificate în meserii conexe – mașiniști, sunetiști, luminiști, specialiști muzeotehnică, muzeologie, conservare preventivă patrimoniu indoor/outdoor, interpretare patrimoniu etc.

Oferta de specializare la nivel universitar și postuniversitar este în egală măsură subdezvoltată și nu este actualizată în raport cu noile competențe cerute de societatea actuală, în particular digitalizarea, acțiunea climatică, accesul persoanelor cu dizabilități.

Ce se schimbă

Dezvoltăm programe de pregătire vocațională pentru meserii conexe necesare sectorului cultural.

Venim în întâmpinarea persoanelor cu dizabilități și a altor grupuri vulnerabile prin accesibilizarea culturii și formarea specialiștilor.

Actualizarea codurilor COR și CAEN pentru reflectarea corectă a activităților culturale.

Facilităm înțelegerea colecțiilor și patrimoniului cultural prin intermediul instrumentelor digitale de lucru la distanță.

Susținem antreprenoriatul cultural

Situația actuală

Sectorul cultural se confruntă cu:

finanţarea precară a creaţiei şi a diseminării culturale, cu precădere în afara orașelor mari;

accesul foarte limitat al operatorilor culturali la tipuri de fonduri adecvate pentru dezvoltarea de inițiative sustenabile pe termen lung, capabile să genereze plusvaloare pentru comunități ori să intre în competiție pe piața internațională;

capacitate scăzută a autorităților finanțatoare de a evalua și răspunde nevoilor reale ale comunităților sau ale operatorilor culturali.

Ce se schimbă pentru tine

Dezvoltăm un mediu favorabil pentru cultura independentă, prin:

► revizuirea tipurilor de finanțări și depășirea modelului bazat exclusiv pe proiecte de scurtă durată;

► susținerea operatorilor culturali aflați la debut și a celor cu activitate susținută în ultimii cel puțin 5 ani;

► încurajarea inițiativelor culturale cu potențial de a deveni (parțial) autosustenabile în timp;

►susținerea asocierii operatorilor cu școli și autorități locale pentru programe de educație culturală.

Statutul lucrătorului cultural. Pe bune!

Situația actuală

Am introdus în PNRR o reformă care a dus la crearea Statutului lucrătorului cultural profesionist.

La peste un an de la adoptarea legii care materializa această reformă, sistemul nu este încă funcțional, iar cei care creează, lucrează și-și câștigă existența în cultură nu se bucură încă de drepturile pe care le au.

Ce se schimbă pentru tine

Operaționalizăm toate palierele Statutului lucrătorului cultural – cel de înregistrare, cel fiscal, relația cu Casa Națională de Pensii și cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate – și ne asigurăm că toți practicienii culturii vizați de Statut au acces la acest sistem de recunoaștere a activității lor.

Vom face asta prin campanii de informare, asistență tehnică și finanțarea fondului de mobilitate pentru oamenii de cultură, prevăzut în Statut.

Vom restabili ordinea în rândul organismelor de gestiune colectivă astfel încât toți artiștii să își primească corect și la timp sumele datorate.

Creștem infrastructura culturală

Situația actuală

Infrastructura culturală este insuficientă și într-o stare avansată de degradare, ceea ce limitează accesul la bunurile și serviciile culturale.

Spațiile de lucru pentru artiști, colective artistice și operatori culturali sunt ca și inexistente.

Dezvoltarea unei culturi robuste și sustenabile, dar și a unei oferte bogate și diverse, accesibile tuturor este sabotată prin numărul redus al spațiilor de cultură.

Ce se schimbă pentru tine

Creăm cadrul necesar pentru utilizarea de către sectorul cultural independent a spațiilor aflate în administrație publică sau a instituțiilor publice de cultură, susținând, de asemenea, colaborarea creativă public-privat.

Dezvoltăm proiecte de investiții pentru infrastructură culturală nouă, începând cu un spațiu cultural în București la nivelul marilor săli internaționale de concerte și spectacole.

Asigurăm fonduri pentru investiții în modernizarea infrastructurii, în dotarea corespunzătoare a instituţiilor de cultură și pentru susținerea spațiilor independente.

Depolitizăm managementul în instituțiile de cultură

Situația actuală

Teatrul Național București, Muzeul Brukenthal, Muzeul Ororilor Comunismului în România și multe alte instituții de cultură sunt conduse de ani de zile de manageri interimari, numiți prin decizie politică, rupându-le coerența în serviciile pe care le pun la dispoziția publicului și subminându-le credibilitatea.

O altă parte sunt anchilozate de un management neschimbat de zeci de ani și fără oportunități de schimbare în viitorul apropiat, iar asta înseamnă cultură ruptă de realitățile societății și nevoile oamenilor.

Ce se schimbă pentru tine

Instituții culturale solide. Renunțăm la numirile politice prelungite la infinit de la o lună la alta, eliminăm legal interimatele mai lungi de 120 de zile fără organizarea unui concurs și mandatele pe viață.

Creăm condițiile pentru ca orice loc de cultură, de la cămin cultural și bibliotecă la teatru și muzeu, să fie condus de oameni pricepuți și dedicați, care să lucreze pentru și alături de comunitate.

Depolitizăm managementul în instituțiile de cultură

Situația actuală

Teatrul Național București, Muzeul Brukenthal, Muzeul Ororilor Comunismului în România și multe alte instituții de cultură sunt conduse de ani de zile de manageri interimari, numiți prin decizie politică, rupându-le coerența în serviciile pe care le pun la dispoziția publicului și subminându-le credibilitatea.

O altă parte sunt anchilozate de un management neschimbat de zeci de ani și fără oportunități de schimbare în viitorul apropiat, iar asta înseamnă cultură ruptă de realitățile societății și nevoile oamenilor.

Ce se schimbă pentru tine

Instituții culturale solide. Renunțăm la numirile politice prelungite la infinit de la o lună la alta, eliminăm legal interimatele mai lungi de 120 de zile fără organizarea unui concurs și mandatele pe viață.

Creăm condițiile pentru ca orice loc de cultură, de la cămin cultural și bibliotecă la teatru și muzeu, să fie condus de oameni pricepuți și dedicați, care să lucreze pentru și alături de comunitate.

Salvăm patrimoniul cultural prin legi corecte

Situația actuală

Legislația în domeniul patrimoniului cultural conține multiple lacune și disfuncționalități și este bazată pe o concepție învechită asupra patrimoniului, care nu include recomandările europene privind implicarea comunităților șipunerea în valoare a patrimoniului.

Imprecizia conținutului, definirile inadecvate ori contradictorii, vidul legislativ la nivel de norme de aplicare conduc la aplicare ineficientă, lăsând patrimoniul vulnerabil în fața dezvoltărilor imobiliare.

USR are un istoric solid de salvare a unor clădiri de patrimoniu (ex: Palatul Reginei Maria din Mamaia), e timpul să rezolvăm sistemic problema.

Ce se schimbă pentru tine

Adoptăm Codul patrimoniului cultural pentru a simplifica și eficientiza protejarea patrimoniului cultural, pentru a crește capacitatea administrativă și instrumentele de protecție, pentru a introduce măsuri în sprijinul deținătorilor de bunuri din patrimoniul cultural național.

Adoptăm strategii pentru protejarea monumentelor istorice care să conducă la o gestionare modernă și eficientă și să recunoască patrimoniul cultural ca resursă esențială pentru identitatea României și pentru dezvoltarea unei societăți prospere.

Salvăm patrimoniul cultural prin finanțări adecvate

Situația actuală

Doar 16% din totalul monumentelor se află în condiţie medie, bună sau foarte bună, în timp ce 38% se află în stare proastă, 3% s-au prăbuşit (sau sunt aproape deteriorate), iar cel mai mare procent rămâne în continuare neinventariat, din punctul de vedere al stării de conservare (43%).

Degradarea la scară largă a monumentelor este rezultatul resurselor financiare publice şi private insuficiente, mai ales în comparație cu prețul ridicat al restaurării.

Mult prea multe monumente ajung să lase loc terenurilor virane și haosului urbanistic.

Ce se schimbă pentru tine

Creăm mecanisme predictibile, multianuale, implicând colaborarea dintre autoritățile locale și cele centrale, pentru consolidarea și restaurarea sau reabilitarea monumentelor istorice și a celor aflate în zone protejate, aflate în proprietatea locală publică și privată.

Folosim finanțări europene, naționale și locale pentru restaurarea, consolidarea și reabilitarea termică a clădirilor istorice în proprietate privată.

Activăm ⁠patrimoniul industrial ca motor pentru regenerarea urbană

Situația actuală

Fabrici istorice de bere, ateliere de textile pe vremuri recunoscute în Europa, primele întreprinderi siderurgice din țară, toate au căzut sau cad pradă unor dezvoltări haotice ale orașului, în care prima soluție e mereu raderea de pe fața pământului și mai niciodată transformarea, reinventarea cu respect pentru trecut și pentru viitorul orașelor.

România nu are nicio strategie privind reconvertirea zonelor industriale istorice în spații pentru oameni și comunitate.

Ce se schimbă pentru tine

În loc să dărâmăm ceea ce alții au construit, în locul sticlei și al betoanelor care sufocă orașele, asigurăm protecția legală a patrimoniului industrial – de la funicularul de la Reșița la uzinele electrice timpurii și secțiunile istorice ale Centralei Termoelectrice Grivița – și fondurile necesare astfel încât să creăm cadrul de regândire a unor orașe pentru oameni, cu spații de promenadă, de socializare, de învățare, celebrând moștenirea dezvoltărilor tehnologice ale României în plină modernitate.

Mediu.

Vizunea noastră

România a adoptat după aderarea la UE o mulțime de legi pe domeniu protecției mediului și a creat noi agenții. Dar clasa politică veche nu crede pe bune că mediul este important. Legile nu se aplică.

Agențiile sunt politizate, locuri de plasat clientelă cu job la stat pentru PSD-PNL. Și dacă ar vrea să-și facă treaba, uneori prin întâmplare, deranjează firmele conectate la PSD-PNL și sunt oprite. Acesta este un stat care se face că face. Oprim asta. Dăm sens legilor și instituțiilor.

Reciclarea devine un parteneriat stat-cetățean adevărat, nu doar ca obligație către UE. Vei ști în timp real cine poluează aerul de lângă casa ta.

Vom comasa și reforma agențiile de protecție a mediului. Vom continua programul din PNRR de plantare de noi păduri. Vom reforma pe bune ROMSILVA. Pentru că noi chiar credem că mediul este important, nu doar ne prefacem că e așa.

Considerăm că statul român trebuie să fie mai activ și mai decis în a ne proteja mediul, de aceea în pachetul de modificări constituționale propunem reformularea art. 35 pentru a garanta dreptul la mediu sănătos.

Un adevărat parteneriat stat-cetățean pentru creșterea reciclării

Situația actuală

Este greu și frustrant să reciclezi în România. Fiecare primărie organizează colectarea după propriile reguli, ceea ce duce la confuzie în rândul cetățenilor. La tine acasă, poate trebuie să sortezi deșeurile în doi saci diferiți, la părinți acestea sunt puse în pubele, iar la vărul tău trebuie duse la colțul străzii. Adesea, deșeurile sunt ulterior amestecate de mașinile de gunoi, doar pentru a fi separate din nou mai târziu. În tot acest timp, apele și pădurile noastre sunt pline de plastic, iar lângă casele noastre sunt munți de deșeuri ilegale.

Suntem poluați masiv de gropile de gunoi care ar fi trebuit de mult timp închise, pentru care România plătește anual zeci de milioane de euro amendă din banii noștri. Asta, în timp ce noi nu ne putem deschide geamurile la casă din cauza mirosului.

Ce se schimbă pentru tine

Vom face să fie ușor pentru tine să reciclezi! Vom aplica un sistem de colectare a deșeurilor uniform și standardizat în toate localitățile. Mașinile de gunoi vor ridica separat tipurile de deșeuri pe care le-ai sortat.

Vom crea un program național pentru curățarea apelor din România de plastic. Vom introduce un sistem standardizat de reciclare a deșeurilor din construcții. Vom introduce noi categorii de ambalaje în programul de returnare a garanției. 

Vom închide gropile de gunoi pentru care România are procese de infringement.

Ai dreptul la un aer curat! Vei ști în timp real cine, cum, când și cu ce poluează lângă casa ta

Situația actuală

Statul român intervine doar după scandaluri publice și ascunde realitatea poluării aerului pe care îl respirăm.

Pentru a controla și a combate eficient poluarea, ar trebui să se înceapă prin identificarea, gestionarea și reducerea emisiilor direct la sursă. Accentul este pus acum pe măsurile de reducere a poluării și pe monitorizarea emisiilor abia după ce poluanții au ajuns în aer. Această abordare reactivă nu este suficientă. Mai mult, inventarele locale de emisii nu sunt accesibile publicului.

Ce se schimbă pentru tine

Aducem transparență în datele de mediu! Vei ști ce aer respiri!

Ne vom asigura că toate stațiile de monitorizare ale calității aerului gestionate de stat funcționează. Apoi, adăugăm stații de monitorizare a calității aerului suplimentare acolo unde e nevoie urgentă de ele (de exemplu, lângă toate gropile de gunoi).

Pentru tine, acest lucru înseamnă acces la o imagine clară și detaliată asupra calității aerului din zona ta, permițându-ți să identifici mai ușor sursele de poluare.

Construim centuri verzi în jurul Bucureștiului și a celorlalte orașe din România

Situația actuală

Bucureștiul se confruntă cu niveluri alarmante de poluare a aerului, situându-se frecvent în topul celor mai poluate capitale europene. În 2023, nivelul de particule în suspensie (PM10 și PM2.5) depășea cu mult limitele recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), contribuind la creșterea incidenței bolilor respiratorii și cardiovasculare. Poluarea aerului este, potrivit specialiștilor, responsabilă pentru peste 20.000 de decese premature anual în România. Situația este asemănătoare și în celelalte mari orașe ale țării.

Ce se schimbă pentru tine

Vom crea Centura Verde București-Ilfov și centuri verzi în jurul orașelor din Romania pentru că milioane de români au nevoie de acești plămâni verzi, dar și pentru atenuarea efectelor schimbărilor climatice pe care deja le resimțim.

Reglementări de mediu simplificate

Situația actuală

Instituțiile de mediu se confruntă cu o funcționare ineficientă, cauzată de birocrația excesivă și de lipsa de personal suficient. De exemplu, în prezent, pentru a obține aprobarea de mediu pentru un nou proiect sunt necesare două etape: una pentru aprobarea inițială (acordul de mediu) și alta după finalizarea proiectului, când acesta este pus în funcțiune.

De multe ori, autoritățile cer aceleași informații și studii în ambele etape, ceea ce complică și încetinește procesul. Apar confuzii și diferențe între cerințele stabilite în faza de proiect și cele aplicate la autorizarea funcționării, odată ce proiectul este finalizat. Cerințele repetate pot provoca întârzieri nejustificate, afectând atât investițiile, cât și protecția mediului.

Ce se schimbă pentru tine

Vom simplifica procedurile și vom elimina cerințele care se repetă, astfel încât procesul să fie mai eficient. Vom elimina peste 700.000 de acte administrative inutile emise anual de Agenția pentru Protecția Mediului. Consultările publice vor fi mai ușor de înțeles și mai relevante, permițându-ți să afli rapid impactul unui proiect asupra mediului și să ai un cuvânt de spus încă de la început. Astfel, ne vom asigura că proiectele sunt realizate cu responsabilitate, iar interesele comunității tale sunt respectate.

Vom digitaliza procesul, astfel încât actele necesare de mediu să fie emise electronic. Procesele verbale de amplasament, de exemplu, vor fi digitale și vor include localizarea exactă prin GPS. Această măsură va preveni apariția construcțiilor neconforme și va asigura acuratețea și rapiditatea în luarea deciziilor.

Protecție reală pentru păduri și stimularea proprietarilor să le îngrijească

Situația actuală

În prezent, doar pădurile incluse în fondul forestier beneficiază de protecție. Această definiție nu reflectă dinamica actuală a naturii. Peste 500.000 ha de păduri nu sunt incluse în fondul forestier național și nu sunt protejate adecvat.

Ariile naturale protejate sunt ,,protejate” doar pe hârtie, din ele putând fi tăiați arbori pe suprafețe foarte mari. Pădurile periurbane, deși sunt plămânii verzi pentru milioane de români din orașe, nu sunt astăzi protejate prin lege.

Ce se schimbă pentru tine

Prin modificarea Codului silvic, toate pădurile vor beneficia de protecție, indiferent de includerea lor în fondul forestier național. Vom extinde subvențiile actuale pentru buna întreținere a pajiștilor și terenurilor agricole și la păduri, cu condiția ca pădurile să fie îngrijite corespunzător. Vom proteja prin non-intervenție 75% din suprafața parcurilor naționale și naturale, așa cum sunt recomandările europene!

Vom asigura un regim juridic special de protecție a pădurilor periurbane.

Adaptarea pădurilor la schimbările climatice

Situația actuală

Instituțiile forestiere nu au nici dotările, nici pregătirea, nici politicile necesare unei lumi în schimbare (deșertificare, incendii mai dese). Gestionarea pădurilor se bazează încă pe tehnologii și concepte învechite, moștenite din perioada comunistă, în care pădurea era văzută doar ca producător de masă lemnoasă.

Ce se schimbă pentru tine

Vom adapta plantarea speciilor forestiere pentru a reflecta noile condiții de mediu cauzate de schimbările climatice.

ROMSILVA se va transforma din simplu gestionar în sistem de management care va include monitorizarea și combaterea incendiilor de vegetație și va implementa măsuri rapide în caz de catastrofe naturale, cum ar fi atacuri masive de insecte cauzate de creșterea temperaturilor și de deficitul hidric sau doborâturi de vânt pe scară mare cauzate de fenomene meteorologice extreme.

Vom dezvolta perdele forestiere de protecție.

Plantăm noi păduri și oprim mafia lemnului!

Situația actuală

Tăierile ilegale continuă să fie o problemă răspândită, iar exploatarea excesivă a pădurilor agravează situația. Suprafața împădurită a României este sub media europeană. Județele cele mai expuse deșertificării (Oltenia, Bărăgan) sunt și județele cu cele mai mici suprafețe medii de pădure (sub 5% din suprafață).

Programul național de împădurire de 800 de milioane de euro introdus de USR în PNRR a fost sabotat de Ministerul Agriculturii din motive birocratice și pentru obsesia controlului – nu au dorit să scoată terenurile degradate din registrul agricol.

Ce se schimbă pentru tine

Vom permanentiza Programul Național de Împăduriri cu fonduri naționale sau surse europene post-PNRR. Ne propunem să avem o medie de plantări de pădure nouă de 10.000 de hectare anual, cu prioritate în zonele în pericol de deșertificare.

Vom înființa direcția de investigare a infracțiunilor de mediu cu procurori specializați pe dosarele de mediu și cu bugete speciale ca să nu mai scape infractorii printre degetele autorităților.

Vom introduce tehnologii moderne pentru o gestionare mai eficientă a pădurilor. Digitalizarea luptei cu tăierile ilegale va fi efectiv realizată în teren, nu doar mimată. Vom implementa un program național pentru combaterea tăierilor ilegale, utilizând hărți de risc și date precise din Inventarul Forestier Național și sistemul SUMAL.

Reforma ROMSILVA pe bune!

Situația actuală

ROMSILVA administrează peste 60% din proprietățile publice și private ale pădurilor din România. În prezent, ROMSILVA are cel mai mare număr de angajați per hectar de pădure din Uniunea Europeană, ceea ce indică o administrare ineficientă a resurselor umane. De asemenea, multe suprafețe de pădure sunt deținute de obști și composesorate, unde legislația actuală permite o transparență redusă a acestor forme de proprietate.

Această lipsă de transparență contribuie la deturnarea resurselor către grupuri de interese locale, afectând negativ gestionarea durabilă a pădurilor.

Ce se schimbă pentru tine

Vom reforma ROMSILVA pe baza unui audit extern. Evaluarea va identifica zonele unde resursele sunt utilizate ineficient și va propune măsuri pentru optimizarea activităților. Vom separa veniturile ROMSILVA de tăierile de păduri pentru a elimina motivația ROMSILVA de a tăia arborii ca să-și poată plăti salariile pentru sutele de angajați.

Vom modifica legislația pentru a asigura o transparență sporită în activitatea obștilor și a composesoratelor. Vom introduce un registru al membrilor, precum și alte măsuri care să garanteze că toți membrii beneficiază direct și echitabil de resursele pădurii. Aceste schimbări vor asigura o gestionare mai responsabilă și transparentă a pădurilor, protejând interesele comunităților și ale proprietarilor de păduri.

Protecție reală împotriva inundațiilor

Situația actuală

În ultimii ani, România se confruntă cu o creștere a temperaturilor medii, secete prelungite și precipitații abundente, ceea ce a dus la inundații devastatoare, distrugerea culturilor agricole și afectarea comunităților. Acoperirea forestieră este insuficientă în multe regiuni (sub 5% în județul Galați), iar infrastructura de protecție împotriva viiturilor și incendiilor este incompletă.

Planurile și strategiile cerute de UE sunt făcute și ținute în sertar. Banii pentru perdele forestiere puși de USR în PNRR nu sunt folosiți.

Ce se schimbă pentru tine

Vom împăduri terenurile degradate și extinde pădurile de-a lungul râurilor, reducând riscul de viituri și eroziuni. Prin finalizarea lucrărilor hidrotehnice și amenajarea torenților, vom proteja comunitățile de inundații. Vom extinde rețeaua meteorologică și agrometeorologică, oferindu-ți acces la date în timp real despre condițiile meteo.

Vom depolitiza și reprofesionaliza autoritățile din domeniu, astfel încât să nu mai avem autorizații de construire în zone inundabile și să fie realizate și întreținute lucrările de apărare împotriva inundațiilor

Sport.

Vizunea noastră

Statul român cheltuie banii pentru sport într-un mod complet ineficient. Majoritatea fondurilor disponibile sunt cheltuite pe salarii, pe arene sportive nesustenabile și prost administrate. În același timp, se ignoră complet sportul comunitar, sportul pentru copii și juniori și investițiile cu cap în infrastructură.

Sportul este pentru toți, pentru fiecare dintre noi. Sportul trebuie să fie o prioritate în primul rând pentru sănătatea fizică și mintală a românilor. Chiar dacă românii sunt considerați sedentarii Europei, ne dorim o Românie în care peste 80% din populație să facă sport regulat.

Vrem ca românii să aibă acces egal la zone de sport și recreere, iar sportul românesc să fie manageriat de persoane cu o bună pregătire profesională.

Dacă investim corect în sportul pentru toți, va veni și performanța sportivă.

Infrastructură pentru sportul comunitar

Situația actuală

Investițiile în infrastructura sportivă sunt făcute pe criterii politice, fără a ține cont de nevoile cetățenilor sau de potențialul de sustenabilitate a investițiilor. Inclusiv Curtea de Conturi confirmă acest lucru.

De exemplu, în Târgoviște vor exista două stadioane dedicate fotbalului, într-un oraș de sub 70.000 de locuitori și cu o singură echipă, în liga a doua. În același timp, orașele Moldovei nu beneficiază de niciun stadion modern.

Pe de altă parte, arenele sportive moderne sunt nesustenabile. În 2022, stadioanele publice au totalizat un deficit de peste 48 de milioane de lei  (venituri față de cheltuieli), conform unui studiu efectuat de USR.

Ce se schimbă pentru tine

Infrastructura sportivă trebuie să țină cont de toate palierele sportului: sportul comunitar, sportul pentru copii și juniori și sportul de performanță.

USR propune ca investițiile în infrastructura sportivă să fie efectuate pornind de la criterii obiective, determinate de către date statistice și proiecții de fezabilitate.

Investițiile trebuie să cuprindă atât piste de bicicletă și parcuri sportive publice, cât și arene multifuncționale și bazine de înot.

Sportul pentru copii și juniori

Situația actuală

Primăriile și consiliile județene alocă resurse financiare disproporționate către cluburile sportive din subordine. Acestea sunt administrate prost, iar majoritatea banilor merg către salarii, iar perfomanța sportivă este aproape inexistentă.

Autoritățile locale nu investesc suficient nici în infrastructura sportivă și tocmai de aceea românii nu fac sport, pentru că nu au unde.

Din aceste motive, suntem sedentarii Europei, conform ultimului raport al Comisiei Europene, care ne arată că doar 2% dintre români fac sport de cel puțin 3 ori pe săptămână, în timp ce 62% dintre români nu fac deloc sport.

Ce se schimbă pentru tine

Sportul de masă va fi susținut din fonduri publice, în timp ce sportul de performanță, preponderent din fonduri private.

Se va respecta Legea USR care prevede că minimum 30% din fondurile publice care merg spre sport vor fi alocate către copii și juniori.

Primăriile vor investi mai mult în sportul comunitar, inclusiv infrastructură, iar echipele din subordine vor fi administrate profesionist în limita bugetelor disponibile.

Ne propunem ca 80% dintre români să facă sport regulat. Cu o populație sănătoasă, care face mișcare regulat, apare și performanța.

Sportul românesc are nevoie de descentralizare

Situația actuală

Marile elemente de infrastructură sportivă finanțate din bani publici se află în subordinea instituțiilor centrale ale statului.

Proasta administrare a patrimoniului sportiv a adus în stare de degradare și nefuncționare multe baze sportive istorice în care unii sportivi au devenit mari campioni ai țării noastre.

Ce se schimbă pentru tine

Patrimoniul sportiv va fi transferat în subordinea autorităților locale.

Acestea dețin o capacitate mult mai bună de a administra patrimoniul, de a efectua investiții și de a le direcționa spre folosință către cei care au cea mai mare nevoie de ele.

O Românie pentru toți,
nu doar pentru unii

O viziune pentru:

Lo