Imagine stire

19.06.2020

Subiecte: Cultură

Dan Lungu: Finanțarea sectorului nonprofit prin Legea 350, bătaia de joc a Consiliului Județean Iași

Senatorul USR Dan Lungu atrage atenția asupra faptului că
deși Consiliul Județean Iași (CJ Iași) a aprobat pentru întregul sector ONG
în anul 2020 o sumă minoră în comparație cu alte județe
, a procedat în așa
fel încât organizațiile neguvernamentale să nu poată accesa nici măcar
aceste sume modeste.

 Din totalul de 300.000
de lei
alocați de CJ Iași sectorului nonprofit, în acest an au fost
distribuiți numai 25.000 de lei
, restul de 275.000 de lei rămânând încă
neredirecționați
. Astfel, dintr-un număr de 7 proiecte înscrise în concurs,
membrii comisiei au admis un singur proiect, intitulat „Eu croiesc-eu
cos. Curs de croitorie”, al Asociației Harmony and Hope Iași. 

Totalul fondurilor alocate, de 300.000 de lei, a fost
împărțit pe categorii astfel: 100.000 de lei proiectelor sociale, 100.000 de
lei celor culturale și 100.000 de lei activităților de tineret. În  luna martie a acestui an însă membrii CJ Iași
au adoptat o hotărâre care menționa că programul se va adresa, de această dată,
cu prioritate proiectelor sociale care vizează combaterea și tratarea infectării
cu coronavirus. Astfel, în contextul crizei medicale actuale, când sectorul
ONG – cultural, social sau organizațiile de tineret – nu beneficiază de niciun
sprijin real din partea instituțiilor
, fondurile au fost redirecționate cu
prioritate numai acestor proiecte.

La Cluj, de 40 de ori mai multe fonduri

„Mi se pare inadmisibil că în anul 2020 CJ Iași
alocă numai un total de 300.000 lei celor trei sectoare principale ale
organizațiilor nonprofit. Ba mai mult, ireal că găsește să redirecționeze fix aceste
fonduri către altceva, lăsând atâția artiști independenți și atâtea organizații
nonprofit fără niciun sprijin. Trebuie să înțelegem, poate printr-o comparație
cu Clujul, cât de puțini bani sunt alocați pe Legea 350/2005 la Iași. Anul
acesta la Cluj, pe 5 domenii a fost alocată prin Legea 350 suma de 12 000
000 de lei
– adică de 40 de ori mai mult decât la Iași! Iar acești
bani nu au inclus deloc proiectele sociale, cărora Consiliul Județean Cluj
le-a oferit o linie separată de finanțare, de 600.000 lei
.

Ce face Maricel Popa este inadmisibil, iar circul
instituțional și incompetența trebuie să se oprească aici. Consiliul Județean
trebuie să fie atent la cererile cetățenilor, să aloce fonduri serioase acestui
program, iar actorii din sectorul ONG, artiștii independenți și tinerii
trebuie să-și spună răspicat cerințele și nemulțumirile
”, a menționat Dan
Lungu, senator USR de Iași.

Prin comparație, în județul Bacău, Consiliul Județean
a alocat în acest an sectorului cultural 600.000 de lei
, activităților de
tineret 300.000 de lei și proiectelor sociale 300.000 de lei. Totodată, Consiliul
Județean Neamț a alocat un total de 2.800.000 tuturor celor trei sectoare.

„Nu este prima dată când CJ alocă asemenea sume infime
pentru sprijinirea ONG-urilor de tineret din Iași. Ce este nou este însă
faptul că profitînd de situația provocată de coronavirus, reprezentanții CJ
Iași au decis că și aceste sume sunt prea mari și le-au redirecționat către
proiectele destinate luptei anti-COVID19, fapt care a împiedicat ONG-urile să
mai acceseze fondurile.
Cred că CJ Iași ar trebui să găsească urgent o
soluție ca cel puțin sumele alocate inițial să poată fi accesate de tot
sectorul ONG în continuare
– cultură, social și tineret. Nu este normal ca
nici măcar 100.000 de lei să nu fie redirecționați proiectelor destinate
celor 240.000
de tineri din județ”, a precizat Mihai Ciobotaru, specialist
în probleme și activități de tineret al USR Iași.

Tag-uri: dan lungu

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România

Dan Lungu: Finanțarea sectorului nonprofit prin Legea 350, bătaia de joc a Consiliului Județean Iași - Uniunea Salvați România