
Deputatul Daniel Popescu solicită Guvernului o politică responsabilă privind managementul populației de urși
Daniel Popescu, deputat în Parlamentul României din partea
Uniunii Salvați România (USR), ales în Circumscripția nr. 43 - Diaspora, membru
în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii
specifice, a solicitat de la Ministerul Mediului și Institutul Național de
Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” răspunsuri privind evoluția
populației de urși din județul Suceava. Interpelarea vine pe fondul mai multor
incidente grave și cu impact important asupra comunităților locale, constând în
atacuri ale urșilor, asupra oamenilor și gospodăriilor acestora.
„Solicit Guvernului să ia măsurile necesare pentru prevenirea acestor atacuri printr-o politică responsabilă în ceea ce priveşte partea de management a populaţiei urşilor. Defrișările iresponsabile și înmulţirea excesivă a urşilor de pe raza judeţului Suceava a dus la producerea unor atacuri asupra oamenilor și animalelor domestice din gospodării. Mai avem nevoie de acțiuni consecvente de informare și atenționare a oamenilor aflați în zonele cu risc crescut de interacțiune cu urșii”, a transmis deputatul USR Daniel Popescu.
Incidentele, consemnate în presa locală și națională, ridică
un mare semn de întrebare cu privire la două aspecte fundamentale: pe de o
parte, modul de gestiune a efectivelor de animale sălbatice, în special urși,
în vederea protejării lor și, mai ales, a oamenilor și bunurilor acestora; pe
de alta, consecințele pe care le au defrișările necontrolate și iresponsabile,
neînsoțite de măsuri de reîmpădurire, asupra habitatelor faunistice și umane.
În răspuns, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în
Silvicultură (INCDS) „Marin Drăcea” a transmis că, în anul 2019, numărul
estimat de urși de la nivelul României este cuprins între 6.450 și 7.200,
populația fiind depășită față de numărul optim stabilit (de 4.000 de exemplare)
cu cel puțin 62%. În județul Suceava, de exemplu, a fost raportat la nivelul
anului 2016 un efectiv cuprins între 230 și 250 de urși, în condițiile în care
numărul optim ar fi de aproximativ 100 de exemplare.
„Poate că cea mai stranie precizare a Ministerului Mediului este că, în 2018, a fost aprobat Planul național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România, elaborat de către INCDS, însă nu dispune de resurse pentru implementarea măsurilor active din acest plan. Este straniu pentru că drepturile salariale ale directorului general al INCDS pentru anul 2019 totalizează 1.943.000 lei!”, a continuat deputatul Daniel Popescu.
Ministerul Mediului ne-a informat că exemplarele de urs nu
au, în general, implantate elemente de monitorizare, motiv pentru care nu pot
fi identificate specimenele de urs care au provocat incidentele consemnate în
presă. Ministerul a mai precizat că, în ultimii trei ani, acesta a emis către
gestionarii de fonduri cinegetice din Brașov, Covasna și Harghita un număr de
11 avize pentru relocarea unui număr de 29 de exemplare de urs. Dintre acestea,
doar 7 exemplare au fost relocate, însă niciunul în județul Suceava.
Documentele oficiale în articol: https://www.daniel-popescu.ro/deputatul-usr-daniel-popescu-solicita-guvernului-politica-responsabila-managementul-populatiei-de-urs/
Tag-uri: Ministerul Mediului, Daniel Popescu USR, ursi bruni