Imagine stire

16.12.2025

Subiecte: Parlament

Inițiativă USR: Medicii care răspândesc fake news ar putea fi sancționați

O inițiativă legislativă nouă a parlamentarilor USR Adrian Wiener și Remus Negoi, privind sancționarea medicilor care promovează informații false în domeniul sănătății, a primit astăzi raport de admitere la Comisia de Sănătate din Senat. Inițiativa urmează acum să meargă la vot, în Plenul Senatului.

Inițiativa vizează sancționarea medicilor care, prin declarații publice sau în mediul online, răspândesc informații false ori contrare dovezilor științifice recunoscute, punând astfel în pericol viața și sănătatea cetățenilor.

”În ultimii ani, s-a constatat o creștere alarmantă a cazurilor în care unii medici, beneficiind de autoritatea și credibilitatea conferite de statutul lor profesional, au răspândit informații false sau înșelătoare pe rețele sociale. Această conduită a avut efecte negative importante asupra sănătății publice, manifestate prin scăderea ratei vaccinării, adoptarea unor tratamente ineficiente sau chiar periculoase, precum și prin diminuarea încrederii cetățenilor în actul medical și în recomandările profesioniștilor din domeniu”, spune senatorul Remus Negoi.

„Respectul pentru știință și adevăr salvează vieți. Medicul are o datorie nu doar față de pacientul din fața sa, ci și față de întreaga societate. Când un medic răspândește informații false, consecințele pot fi devastatoare. Acest proiect nu este o pedeapsă, ci un scut pentru sănătatea publică”, a declarat deputatul USR Adrian Wiener, medic și secretar al comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților.

Concret, proiectul modifică Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, introducând prevederi clare la articolele 450 și 455:

La Articolul 450, alineatul (1) se completează astfel încât medicul să poată fi tras la răspundere disciplinară pentru răspândirea în spațiul public, prin orice mijloace, a unor informații false sau contrare dovezilor științifice recunoscute la nivel național și internațional, atunci când aceste fapte pot pune în pericol sănătatea publică.

La Articolul 455 se introduce un nou alineat, care prevede că asemenea abateri se sancționează cu:

• interdicția de a exercita profesia sau anumite activități medicale pentru o perioadă între o lună și un an, la prima abatere;

• retragerea calității de membru al Colegiului Medicilor din România, la a doua abatere.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE
Inițiativă USR: Medicii care răspândesc fake news ar putea fi sancționați - Uniunea Salvați România