
30.09.2025
Subiecte: Miniștri USR
Ministra Diana Buzoianu: Au fost tăiate bonusurile de pensionare de la Romsilva
Diana Buzoianu, ministra USR a Mediului, anunță stoparea bonusurilor de pensionare de sute de milioane de lei la Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, ca urmare a modificării contractului colectiv de muncă.
„Ați fost revoltați de sutele de milioane de lei date pe bonusuri de pensionare de Romsilva? Și eu. Așa că am discutat cu reprezentanții Romsilva și sindicatul Silva şi, zilele acestea, a fost modificat contractul colectiv de muncă. Mergem înainte cu reforma Romsilva pentru a recredibiliza o instituție esențială pentru viitorul pădurilor din România”, declară Diana Buzoianu.
Concret, a fost modificat în contractul colectiv de muncă articolul care prevedea acordarea a 10 salarii bonus de pensionare. Prin aliniere cu legislația în vigoare, acest bonus a fost limitat la un singur salariu.
Reamintim că ministra USR a Mediului a propus, ca parte a procesului de reorganizare și reformă a Romsilva, regionalizarea regiei, cu reducerea numărului de direcții silvice de la 41 la 12 și a numărului de directori cu 90%.
De asemenea, Diana Buzoianu a făcut demersurile necesare pentru ca indemnizațiile membrilor CA al Romsilva să fie reduse de la 12.500 lei brut la 5.000 lei brut.