
18.11.2025
Subiecte: Proiecte USR
Premii pentru sportivi, nu pentru conțopiști. Inițiativă USR adoptată: doar sportivii și antrenorii vor beneficia de premii de performanță
Senatul a adoptat inițiativa legislativă a parlamentarilor USR Cristian Brian, Ruxandra Cibu Deaconu, Vlad Șendroiu și Cătălin Mîndru prin care se stabilesc categoriile de personal eligibil pentru acordarea premiilor aferente performanțelor sportive de nivel național și internațional.
Conform noilor prevederi, sunt redefinite categoriile de persoane care pot beneficia de aceste recompense, astfel încât premiile să fie direcționate exclusiv către sportivi și către personalul tehnic care contribuie direct la pregătirea și obținerea rezultatelor sportive. Personalul de natură administrativă și funcționarii din cadrul federațiilor sportive nu vor mai fi incluși printre beneficiarii acestor premii.
„Atâta timp cât avem sportivi și antrenori cu medalii la campionate mondiale sau europene care încă își așteaptă premiile, nu este normal să se dea bani funcționarilor din Minister, agenții sau federații, pentru munca și performanța altora. Curtea de Conturi ne spune clar: la finalul anului 2024, datoria către sportivi, reprezentând premii aprobate, dar neplătite de către Direcția Generală pentru Sport din cadrul ANS/Minister, era de 87.435.479 de lei. Iar în anii olimpici 2021 și 2024, s-a propus plata sumei totale de 11.770.100 de lei către personal din Minister/ANS și instituțiile subordonate. Adică au peste 87 de milioane de lei datorie către sportivi, dar se alocă aproape 12 milioane de lei pentru premierea angajaților. De aceea, propunem ca premiile să meargă exclusiv către sportivi, antrenori și personal tehnic, nu către oamenii din birouri”, susține deputatul USR Cristian Brian.
Luând cuvântul în cadrul dezbaterilor din Plenul Senatului, senatorul USR Cătălin Mîndru a susținut că o asemenea măsură va crește substanțial cota ce revine sportivilor și antrenorilor implicați direct în performanță din fondurile de premiere.
„Pe cine ar trebui să răsplătească statul român? Pe sportivul din sală sau pe scribul din organigramă? Pe cel care asudă în sala de antrenamente sau pe cel care dă cu pixul? Curtea de Conturi ne-a arătat că, ani la rând, premiile pentru performanță s-au risipit prin birouri, în timp ce sportivii de pe podium au primit mai puțin decât meritau. Azi corectăm această nedreptate, azi separăm munca din sala de antrenamente de munca din birouri. Banii de premiere trebuie să ajungă acolo unde se transpiră pentru ei, nu unde se bifează un pontaj”, a declarant Cătălin Mîndru.
Eliminarea funcționarilor din categoria beneficiarilor are ca efect restrângerea sferei raportului juridic de premiere la persoanele care au contribuție directă la pregătirea și realizarea performanțelor, în conformitate cu principiile definite la capitolul 4 din Legea nr. 69/2000 privind rolul personalului tehnic în activitatea sportivă.
În favoarea inițiativei legislative au votat 113 senatori, 3 senatori s-au abținut și niciunul nu a votat împotriva. Senatul este prima cameră sesizată. Inițiativa legislativă merge acum pentru dezbatere și vot final la Camera Deputaților, care este for decizional.

