Imagine stire

15.06.2022

Subiecte: Proiecte, Sănătate

Proiect USR: Platformă pentru evaluarea pregătirii oferite medicilor rezidenți

USR a depus, la inițiativa parlamentarilor Adrian Wiener și Silvia Dinică, un proiect de lege prin care medicii rezidenți să poată evalua, anonim, prin intermediul unei platforme și pe criterii obiective, pregătirea oferită în centrele universitare. În acest fel, coordonatorii și îndrumătorii de rezidențiat vor putea corecta eventualele neajunsuri și, implicit, va crește calitatea pregătirii medicilor rezidenților.

O platformă de evaluare de către medicii rezidenți a calității pregătirii în clinicile universitare este absolut firească. Este un ghid esențial pentru cei aflați la început de carieră și care sunt în fața unor alegeri care le vor marca definitiv traiectoria profesională. Accesăm astfel de evaluări pentru un concediu de 7 zile, cu atât mai mult pentru formare într-o carieră de medic specialist. Este important, de asemenea, pentru coordonatorii și îndrumătorii de rezidențiat, pentru cei responsabili de componentele instruirii tinerilor medicii să aibă un feedback, o oglindă a activității lor didactice, un instrument de ameliorare a eventualelor neajunsuri”, declară deputatul USR Adrian Wiener.

Propunerea USR modifică și completează Ordonanța Guvernului
nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului.

Concret, Ministerul Sănătății va fi obligat să creeze o
platformă online prin care rezidenții, sub rezerva nedivulgării identității, să
poată evalua calitatea pregătirii în rezidențiat, implicarea coordonatorilor de
rezidențiat, interacțiunea cu îndrumătorul, profesorul responsabil de stagiu și
cu asistentul universitar, accesul la baza de pregătire și activitatea clinică
pentru fiecare centru de pregătire.

Totodată, propunerea legislativă prevede implicarea
Colegiilor profesionale – Colegiul Medicilor, Colegiul Farmaciștilor, Colegiul
Medicilor Stomatologi – în evaluarea necesarului de locuri pe specialități la
rezidențiat.

Prevederile din proiectul USR ar urma să intre în vigoare începând cu noul program post-universitar 2022-2023.

Proiect de lege si expunere de motive - Expunerelege-rezidentiat-1

Descarcă

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România