Imagine stire

25.03.2020

Subiecte: Cultură

Senatorul USR Dan Lungu solicită Guvernului ca, în aceste vremuri de criză, să sprijine cultura scrisă și industria cărții

În calitate de scriitor și senator USR de Iași, membru în Comisia de cultură și media a Senatului României, Dan Lungu susține demersurile Asociației Editorilor din România și scriitorilor români care solicită reprezentanților Guvernului să aloce, în contextul crizei provocate de pandemia actuală,  fonduri pentru a veni în sprijinul culturii scrise și să intervină rapid prin luarea unei serii de măsuri care să permită tuturor celor implicați traversarea acestei perioade dificile.

Asociația Editorilor din România a semnalat
faptul că, în urma închiderii mai multor lanțuri de librării și blocării
activităților autorilor, traducătorilor, ilustratorilor și agenților literari,
industria culturii scrise are în acest moment nevoie de ajutorul Guvernului,
ajutor de care nu a beneficiat niciodată în ultimii 30 de ani. Seria de măsuri
imediate pe care membrii asociației o propun reprezentanților Guvernului
implică acordarea imediată de împrumuturi cu dobândă subvenționată pentru
distribuitori, amânarea la plată a obligațiilor fiscal-bugetare pentru toate
entitățile din segmentul culturii scrise pe perioadă determinată, rambursarea
în 30 de zile a datoriilor restante ale bugetului de stat către IMM-urile din
domeniul editorial și facilitarea unui dialog între bănci și clienții care
activează în cultura scrisă pentru reeșalonarea debitelor curente și
prelungirea scadențelor.

Această solicitare este dublată și de o
petiție inițiată de scriitorul Cristian Fulaș, semnată până în prezent de peste
400 de persoane. Prin intermediul acesteia, autorul atrage și el atenția
reprezentanților Guvernului asupra crizei care se resimte profund și în
sectorul culturii scrise și solicită alocarea unui fond de urgență pentru
susținerea autorilor români, pentru ca aceștia să-și poată continua
activitatea.

Vremurile pe care le trăim sunt grele pentru toată lumea și criza nu ocolește deloc industria cărții. Toți profesioniștii români care țin în viață cartea și cultura scrisă sunt grav afectați și trebuie sprijiniți cu celeritate și susținuți să-și continue activitatea. Avem deja un model pe care îl putem urma – cel al Franței – unde Centrul Național al Cărții a deblocat deja zilele trecute un fond de 5 milioane de euro pentru susținerea industriei cărții. Solicit și eu Ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu și întregului Guvern să își îndrepte atenția către măsurile înaintate de Asociația Editorilor din România și să ia în considerare alocarea unui fond de urgență similar, însoțit de o strategie coerentă. E știut faptul că avem un consum cultural scăzut comparativ cu alte țări europene, iar în perioada aceasta, odată cu dispariția și acestor puțini consumatori de cultură, criza devine dramatică în lipsa unui sprijin financiar, a unui plan de salvare”, a menționat Dan Lungu, scriitor și senator USR de Iași.

Potrivit unui studiu Eurostat, 93,5% dintre
români nu cumpără nici măcar o carte pe an, consumul scăzut de cultură fiind
strâns legat și de numărul scăzut al librăriilor. Cu numai două librării la o
sută de mii de locuitori, România este totodată și țara cu cele mai puține
librării din Europa.

În ceea ce privește bugetul pe care un
român îl investește, în medie, în activități culturale pe an, acesta este de 27
de euro, conform Barometrului de Consum Cultural 2018, lansat de Institutul
Național pentru Cercetare și Formare Culturală. Cea mai mare parte a sumei este
alocată însă pentru plata serviciilor de televiziune, și nu pentru
cinematografie, teatru sau cultură scrisă.

Tag-uri: Dan Lungu USR

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România