
19.12.2019
Subiecte: Politică externă
USR cere demisia lui Meleșcanu
Având
în vedere incompatibilitatea flagrantă dintre funcția de președinte al unei
camere a unui Parlament democratic și cariera asumată de reprezentant al unei
dictaturi condamnate de la tribuna aceluiași Parlament, Uniunea Salvați România
(USR) solicită în mod imperios demisia președintelui Senatului, Teodor
Meleșcanu, și retragerea sa din funcții publice.
Activitatea
dlui Meleșcanu de dinainte de 1989, ca diplomat de marcă al regimului comunist
al lui Nicolae Ceaușescu, este de notorietate. Ei i se adaugă dovezile recent
apărute în presă despre atitudinea lui Teodor Meleșcanu cu ocazia discutării
evenimentelor de la Timișoara, la reuniunea OSCE de la Viena din decembrie
1989. Cu acea ocazie, pe 20 decembrie 1989, dl Meleșcanu s-a opus ținerii unui
moment de reculegere pentru victime, negând gravitatea faptelor.
Există
o incompatibilitate jenantă între a nega, în 1989, reprimarea Revoluției de la
Timișoara și a conduce, în 2019, ședința solemnă a Parlamentului de comemorare
a victimelor Revoluției. Dl Teodor Meleșcanu nu are – și nu a avut niciodată după
1989 – dreptul moral de a reprezenta Statul român democratic, un Stat ridicat
pe jertfa celor care și-au riscat viața în acel decembrie de acum 30 de ani.
Actualul
președinte al Senatului e imaginea vie și rușinoasă a fantomelor care încă
bântuie România, imaginea unei țări în care foști nomenclaturiști de frunte
încă fac legea (la propriu și la figurat) și conduc destine. Refuzul de a-ți
accepta responsabilitatea în colaborarea cu un regim totalitar și pretenția de
a te agăța de putere sub orice formă, inclusiv prin traseism, sunt nedemne
pentru un om politic. România nu se poate desprinde de comunism, nici după trei
decenii, fără să se desprindă de cei care s-au dedicat susținerii comunismului.
E
cazul și momentul ca Teodor Meleșcanu să părăsească, măcar după 30 de ani, viața
publică și politică. Demisia e singurul gest de onoare care i-a mai rămas, iar
USR este pregătit să i-o solicite, inclusiv în ședințele Senatului, până când
dl Meleșcanu va renunța la scaunul pe care nu are moralitatea să-l ocupe.
Tag-uri: demisie, Teodor Melescanu