Imagine stire

08.01.2024

Subiecte: Educație

USR cere Guvernului Ciolacu să taie de la speciali și să dea banii pentru transport școlar, nu invers

Incompetența și ipocrizia Guvernului PSD-PNL îngroapă și Educația, după ce a adus Sănătatea într-o criză fără precedent, în care zilnic este pusă în pericol viața pacienților. În plină iarnă, elevii din aproape jumătate din țară sunt lăsați să meargă pe jos la școală, dacă părinții nu-și permit să suporte cheltuielile de transport, transport care, potrivit legii, ar trebui să fie gratuit. Ministrul Ligia Deca și premierul Ciolacu tac, dovedind încă o dată că acest guvern este incapabil să rezolve problemele românilor.

Ciolacu e hotărât să lase elevii pe jos, în plină iarnă. Cadoul PNL-PSD după Sărbători constă într-o nouă cheltuială pusă în spinarea părinților, care trebuie să achite din buzunarul propriu abonamentele pentru deplasarea la școală. Comportamentul este același: Ministerul Educației dă vina pe consiliile județene, CJ-urile pe Minister, în timp ce transportul școlar e în continuare pe avarie. Elevii au decis să protesteze față de o nouă neglijență a acestui guvern incapabil să rezolve marile teme la care s-a angajat. Toate cererile au fost respinse, pentru că Ligia Deca și Marcel Ciolacu nu pot fi întrerupți când au de servit atâția speciali”, precizează deputatul USR Filip Havârneanu.

Problema legată de transportul elevilor nu a apărut peste noapte, ci a fost generată de deciziile PSD-PNL. Ministrul Ligia Deca și premierul Marcel Ciolacu sunt incapabili să rezolve o problemă care le-a fost semnalată de mai bine de trei luni. În baza legii în vigoare, transportatorii au acordat gratuitate elevilor odată cu începerea noului an școlar, dar nu și-au primit nici până acum banii. Au trimis întrebări la Guvern, dar nu au primit niciun răspuns. În ultimele zile din 2023, Guvernul Ciolacu le-a „livrat” doar încă o hotărâre de guvern care a adâncit haosul.

Problema transportului elevilor trebuia discutată cu mult înainte de începerea școlii, nu la patru luni de la debutul anului școlar. Și nici măcar nu este o problemă nouă. Îmi aduc aminte cum, în decembrie 2020, în calitate de membru în Comisia pentru învățământ, am mers cu această problemă a transportului la ministrul de atunci al Educației, Sorin Cîmpeanu. Am primit asigurări că problema va fi rezolvată. Au trecut de atunci trei ani, multe bâlbe, cu OUG-uri declarate neconstituționale și trădarea încrederii elevilor. Avem o nouă lege a Educației, HG-uri contradictorii și un mare haos continuu referitor la transportul elevilor”, declară senatorul USR Ștefan Pălărie.

Realitatea bate legea. Am intrat în a cincea lună de școală și elevii încă nu beneficiază de transport gratuit, contrar legii. Autoritățile continuă să paseze problema de la una la alta, fără să țină cont de obiectivul final. Transportul elevilor trebuie să fie gratuit și sigur, altfel poate costa vieți, cum s-a mai întâmplat. Ministerul Educației ar trebui să-și ia mâinile de la ochi, să recunoască problema și să se asigure că legea e respectată”, precizează senatoarea USR Silvia Dinică.

Incompetența Guvernului PSD-PNL este dublată și de rea-voință: coaliția condusă de Ciolacu, Ciucă și Iohannis a refuzat proiectul USR care ar fi ușurat procesul plății transportului, fără ca elevii și părinții să fie nevoiți să scoată din buzunar bani pe care nu și-i permit, ca să aștepte, apoi, luni la rând ca să-și recupereze sumele. Inițiativa USR care simplifica procedura de decontare a transportului pentru elevi, cu obligații clare pentru autoritățile locale, este blocată din martie 2023 în comisiile permanente din Senat.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România

USR cere Guvernului Ciolacu să taie de la speciali și să dea banii pentru transport școlar, nu invers - Uniunea Salvați România