
11.01.2023
Subiecte: Educație
USR cere legi ale Educației care să promoveze excelența, nu să protejeze impostorii și plagiatorii
USR cere ministrului Educației, Ligia Deca, să
rescrie cu adevărat din temelii cele două propuneri de modificare a legilor
Educației astfel încât ele să asigure cadrul etic necesar modernizării
procesului de învățământ și adevăratei performanțe academice, descurajând
impostura și condamnând ferm plagiatul. Reșaparea proiectelor Cîmpeanu și
negocierea lor cu baronii din partide vor duce la o variantă și mai proastă a
acestor legi.
USR cere ca aceste legi să fie elaborate
transparent, împreună cu o echipă de experți în științele educației
independenți și apoi dezbătute cu toate părțile interesate: elevi, studenți,
profesori, autorități locale și părinți.
Senatorul Ștefan Pălărie se arată
stupefiat de faptul că în locul unei dezbateri cu specialiști și cu beneficiari
din educație, Ligia Deca cere înainte de toate un acord politic al partidelor
din coaliția guvernamentală: „Motivul pentru care învățământul românesc se
afundă și mai rău în marasmul plagiatelor și al imposturii academice este
politizarea lui. Adresându-se șefilor de partid, unii dintre ei cu plagiate
evidente, Ligia Deca nu face decât să se îndepărteze de dezideratul României
Educate promise de președintele Iohannis și să continue încercările fostului
ministru Sorin Cîmpeanu de a proteja interesele feudalilor din universități și
ale plagiatorilor. Proaspăta hotărâre a Comisiei de Etică a UBB Cluj
referitoare la lucrarea de doctorat a lui Lucian Bode, ministrului de Interne
din Guvernul Ciucă, arată cât de interesat, dar și cât de toxic poate fi amestecul
politicului în decizii care țin de viitorul unei țări”.
În loc să facă pași concreți în direcția
modernizării școlii românești, proiectul pe care îl pregătește Ligia Deca merge
mai departe cu ideile lui Sorin Cîmpeanu în privința eliminării limitării
numărului de mandate ale rectorilor, permițând continuarea dinastiilor deja
create în unele universități, iar controlul plagiatelor prin CNATDCU rămâne ca
și desființat, lăsând la latitudinea universităților să verifice singure tezele
de doctorat plagiate, pe care tot ele le-au cauționat.
Tag-uri: educatie, stefan palarie, legile educatiei, Ligia Deca