Imagine stire

09.11.2022

Subiecte: Justiţie, Curtea Constituțională

USR: Curtea Constituțională a ajuns un simplu instrument politic

Decizia de astăzi a
Curții Constituționale de a respinge sesizările USR pe legile Justiției, în
absența unui aviz al Comisiei de la Veneția, demonstrează că CCR a ajuns un
simplu instrument politic.

CCR a ajuns un
simplu instrument politic. S-a degradat până la un nivel foarte jos, de alarmă.
Ori de câte ori e o speță cu miză politică, deciziile sunt preponderent
politice, mai puțin juridice. CCR a devenit un fel de legiuitor, își arogă
puteri pe care nu le are, tranșează dispute politice. Astăzi, a decis că legile
justiției sunt constituționale. În primul rând, CCR trebuia să amâne
soluționarea obiecțiilor până la pronunțarea avizului Comisiei de la Veneția.
Raportul preliminar al Comisiei de la Veneția se va da pe 16 noiembrie, timp
suficient și pentru coordonarea cu calendarul legat de ridicarea MCV și
aderarea la Schengen. Apoi, în cele aproximativ 100 de pagini de argumente depuse
de noi existau suficiente temeiuri pentru declararea neconstituționalității
unor articole din noile legi ale justiției
”, declară Stelian Ion, deputat
USR și fost ministru al Justiției.

USR îi solicită
președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legile justiției în forma actuală
și să aștepte pronunțarea Comisiei de la Veneția. Un președinte responsabil nu
poate încuraja oligarhizarea justiției, așa cum a gândit ministrul Cătălin
Predoiu. În caz contrar, se poate crede că președintele preferă un sistem
judiciar slab, anemic raportat la înfăptuirea actului de justiție pentru omul
de rând, dar puternic ca scut pentru camarila politică iubitoare de BMW-uri și
ca instrument de anihilare a adversarului politic.

În mod normal, cu
aceste legi nocive care ne aruncă înapoi în perioada neagră a justiției
comandate de la partid din vremea Năstase-Stănoiu, nu s-ar putea ridica MCV.
Iohannis va miza totul pe negocierile politice și pe jucarea cărții poziției
geostrategice a României. Doar așa s-ar mai putea ridica MCV, nicidecum pentru
că România a înregistrat progrese și a îndeplinit toate obiectivele din MCV
”,
mai precizează Stelian Ion.

Cât despre CCR, este
tot mai clar că, fără o reformă a acestei instituții, în România nu se vor
putea face reforme pe baze constituționale solide pentru că CCR va juca de
fiecare dată politic.

USR va depune săptămâna viitoare un proiect legislativ de reformă a CCR pentru a nu mai permite acestei instituții să facă atât de ușor jocuri politice.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România

USR: Curtea Constituțională a ajuns un simplu instrument politic - Uniunea Salvați România