Imagine stire

27.03.2019

Subiecte: Generale

USR și PNL, o nouă moțiune simplă împotriva lui Tudorel Toader

USR și PNL au inițiat o moțiune simplă împotriva ministrului Justiției Tudorel Toader pe care-l consideră executantul fidel al comenzilor PSD, de mutilare a legislației penale în folosul infractorilor.

USR consideră că Toader Tudorel a trecut peste toate ”liniile roșii” devenind dint-un garant al administrării corespunzătoare a actului de justiție, un apărător activ al politicienilor corupți și al celor care au devalizat banul public.

Tudorel Toader pregătește o nouă ordonanță de urgență care desăvârșește asaltul PSD-ALDE asupra justiției început odată cu OUG 13. Textul noii ordonanțe rezolvă punct cu punct interesele politicienilor cu probleme penale.

Tudorel vrea să modifice art. 154 alin. (1) lit. b) și c) din Codul penal, reducându-se termenele de prescripție de la 10 la 8 ani și de la 8 la 6 ani, astfel încât infracțiunile pedepsite cu pedepse între 5 și 20 de ani se vor prescrie mai repede. În cazul în care acest termen se întrerupe, va fi aplicabilă suplimentar și reducerea termenului de prescripție specială. Prin modificarea art 155 alin (3) din Codul penal, prescripția specială se va împlini dacă termenul de prescripție este depășit cu jumătate.

Prin noua ordonanță, dispar formele agravate ale anumitor infracțiuni, pentru care legea prevedea pedepse mai severe, precum și un termen de prescripție mai lung. Una dintre aceste infracțiuni este cea de abuz în serviciu, fiind abrogat art. 13 ind. 2 din Legea 78/2000, fiind totadată eliminată infracțiunea de abuz în serviciu din cuprinsul art. 309 din Codul penal, care prevedea agravarea răspunderii dacă fapta a produs consecințe deosebit de grave. Totodată, prin modificarea art. 308 din Codul penal, limitele de pedeapsă sunt reduse la jumătate dacă este achitat prejudiciul.

Pentru exemplificare, în acest moment, unei infracțiuni de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave i se aplică o pedeapsă maximă de 10 ani și 6 luni, un termen general de prescripție de 10 ani și un termen de prescripție specială de 20 de ani. Prin modificările propuse în OUG, aceeași infracțiune va avea o pedeapsă maximă de 7 ani, un termen general de prescripție de 6 ani și un termen de prescripție specială de 9 ani. În plus, dacă este achitat prejudiciul, din cei 6 ani s-ar reduce jumătate din pedeapsă, limita maximă fiind de 3 ani, cu un termen de prescripție generală de 5 ani și cu un termen de prescripție specială de 7 ani și 6 luni.

USR și PNL cer Ministrului Justiției să renunțe la modificările nocive aduse legislației penale și să transpună recomandările Comisiei de la Veneția, iar în acest sens să sprijine inițiativa legislativă de desființare a Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție depusă de opoziție în Parlament.

”Ministrul Tudorel Toader este responsabil de o deturnare scandaloasă a legii penale în beneficiul celor cercetați penal, iar legea penală nu mai răspunde nevoii de protejare a intereselor generale ale societății, ci a devenit o pavăză pentru interese infracționale. Prin moțiunea simplă, USR cere demisia imediată a lui Tudorel Toader!”, spune senatorul USR Adrian Wiener, liderul grupului USR din Senat.

Tag-uri:

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România

USR și PNL, o nouă moțiune simplă împotriva lui Tudorel Toader - Uniunea Salvați România