Imagine stire

12.07.2022

Subiecte: Educație

USR: Sorin Cîmpeanu, apărătorul plagiatorilor, nu poate fi garantul reformării Educației

După ani de amânări și de bâlbâieli în ceea ce privește reforma Educației, sub egida programului fantomă „România educată”, ministrul Sorin Cîmpeanu, aflat la al treilea mandat, a prezentat, astăzi, într-un monolog, schimbările pe care intenționează să le aducă sistemului de învățământ. Dincolo de termenele extrem de scurte în care ar trebui să se dezbată și să se adopte măsurile ce ar trebui să schimbe din temelii un domeniu esențial, există o certitudine: ministrul Cîmpeanu, apărătorul imposturii intelectuale a doi prim-miniștri, nu poate fi un garant al implementării coerente a măsurilor.

Noile legi ale Educației - atât de mult așteptate și atât de
importante pentru cadrele didactice, pentru copii și pentru părinți - sunt
prezentate public în timpul vacanței de vară, când oamenii sunt în concediu, și
a fost anunțat un termen de consultare deosebit de scurt, de doar 35 de zile.
De fapt, așa cum ne-a obișnuit deja ministrul Cîmpeanu, când după Crăciun au
avut loc dezbaterile despre reorganizarea ARACIP, și acum este doar o mimare a
dezbaterii publice, după o reformă a învățământului care s-a lăsat așteptată 5
ani.

Până când proiectele legilor Educației vor fi făcute
integral publice, USR remarcă faptul că, în sfârșit, ministrul Cîmpeanu ține
cont de două dintre propunerile USR.

Este vorba, pe de o parte, de creșterea salariului pentru
profesorii debutanți, măsură solicitată cu insistență de USR pentru atragerea
de noi cadre didactice și pentru motivarea acestora. Apare însă și o întrebare
la care așteptăm răspuns de la ministrul Sorin Cîmpeanu: De unde vor proveni
banii pentru finanțarea acestei măsuri și a celorlalte creșteri prevăzute?
Bunele intenții și declarațiile bombastice trebuie să fie însoțite de
explicații și măsuri concrete, altfel ne putem trezi, ca și în alți ani, cu
prevederi prorogate de la an la an.

În noua lege sunt prevăzute foarte multe creșteri salariale
despre care nu știm cum vor fi acoperite, mai ales în contextul în care, pentru
plata diferențelor salariale cuvenite profesorilor nu s-au găsit nici până acum
bani și se întind pe 5 ani, cu doar 5% dați anul acesta, în ciuda eforturilor
USR de a se restitui aceste datorii până la finalul anului următor. Deci, cum va
mări statul salariile profesorilor debutanți, când aparent nu este în stare
nici să se achite de datorii în termen decent?

Pe de altă parte, ministrul Cîmpeanu preia propunerea USR de
reorganizare semnificativă a sistemului, inclusiv a inspectoratelor școlare. Și
în acest caz, USR îi solicită ministrului Educației să explice care va fi modul
onest și transparent în care vor funcționa noile deconcentrate județene ale
învățământului preuniversitar. Sau ne vom trezi în aceeași situație a unor noi
instituții politizate?

USR rămâne ferm și intransigent în privința necesității
depolitizării Educației, temă pe care ministrul Cîmpeanu a evitat să o abordeze
și care este una din cele cinci priorități enunțate de USR.

Nu în ultimul rând, USR consideră că, dincolo de cum vor
arăta noi legi ale Educației, problema sistemică este implementarea efectivă a
lor.

USR nu consideră că ministrul Sorin Cîmpeanu poate fi un
garant al implementării coerente a măsurilor, fie ele unele bune sau preluate
de la alte state, având în vedere antecedentele acestuia.

Mai mult, pe tema plagiatelor, e cel puțin nepotrivit ca
tocmai ministrul Cîmpeanu să dea lecții de etică și deontologie profesională.
Ne așteptăm însă la o întărire a rolului CNATDCU, în niciun caz la diluarea
rolului de control, lăsându-l exclusiv la latitudinea universităților.

USR se angajează să întreprindă toate demersurile, atât în
procesul de dezbatere publică, cât și mai departe, în circuitul legislativ
parlamentar, pentru a maximiza șansele ca aceste legi să aibă un impact
pozitiv, oricâte sugestii și amendamente vor fi necesare.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România