Lege privitoare la organizarea de caravane medicale în zone fără servicii medicale în spații autorizate sanitar sau în corturi medicale.
Lege privitoare la organizarea de caravane medicale în zone fără servicii medicale în spații autorizate sanitar sau în corturi medicale.
Aproape jumătate din populația României locuiește în mediul rural (44,9%). La nivel național, 6,2% din populația rurală, 5,3% din toate gospodăriile și 5,2% din toate locuințele se află în zone rurale marginalizate, iar 235 de localități din 33 de județe sunt marginalizate sever. Personalul medical lipsește, în special din zonele defavorizate, rata mortalității în rural este dublă față de cea din mediul urban. Deși spitalele sunt distribuite uniform în întreaga ţară, furnizarea asistenţei medicale primare şi comunitare este deosebit de fragmentată. Accesul direct la un specialist este posibil în cazul anumitor afecţiuni şi există dovezi de utilizare excesivă a serviciilor de ambulanţă, ocolindu-se asistenţa medicală primară.
Caravanele sunt o soluție pentru a oferi servicii medicale oamenilor care nu au acces la sistemul sanitar din motive economice, infrastructură sau pur și simplu pentru că nu le permite starea fizică să se deplaseze la un spital. Caravanele cu medici oferă locuitorilor din mediul rural asistență medicală de bază, promovează medicina preventivă prin teste de screening și educă populația cu privire la sănătate.
Caravana se derulează pe parcursul a una – două zile, are o echipă multidisciplinară care consultă 50 – 150 persoane, adulți și copii. Evaluarea stării de sănătate a populației se face prin consultații de specialitate în medicină internă, cardiologie, oftalmologie, ginecologie, pediatrie, dermatologie etc. În urma examinărilor, sunt eliberate scrisori medicale cu rezultatul bilanțului clinic și paraclinic, precum și recomandări terapeutice care vor fi urmate sub îndrumarea medicului de familie.
Ce a făcut USR deja?
Proiectul legislativ ”Caravana cu Medici” a fost inițiat de deputatul Tudor Pop în colaborare cu medicii de la Asociația Caravana cu Medici. Legea a fost votată de Parlament. Inițiativa oferă cadru legislativ pentru organizarea și desfășurarea de intervenții medicale sub forma de caravane medicale în comunitățile defavorizate din mediul rural. Pe termen mediu, USR va încuraja multiplicarea acestui tip de intervenție la nivelul fiecărui județ, prin intermediul asociațiilor civice sau prin organizarea la nivelul spitalelor județene în colaborare cu Direcțiile de Sănătate Publică, cu finanțare din donații și/sau fonduri publice. O altă soluție propusă de USR pentru creșterea accesului locuitorilor la servicii de sănătate în mediul rural sunt cabinetele mobile de medicină dentară, proiectul inițiat de deputatul Cosette Chichirău.
Prin lege, medicii specialiști vor putea participa la caravanele medicale care vor putea fi organizate cu notificarea prealabilă a direcțiilor județene de sănătate și a municipiului București în spații autorizate sanitar sau în corturi medicale.
Această lege pune fundația pentru dezvoltarea treptată a unui program național de intervenție la firul ierbii, care să acopere costurile de desfășurare a caravanelor, decontarea serviciilor medicale prestate sau formarea de programe dedicate de screening pe diverse afecțiuni.
Estimare a impactului bugetar:
Caravană cardiologie + ginecologie + pediatrie fără aparatură = 39.881 lei
Caravană cardiologie + ginecologie + pediatrie cu aparatură = 346.765 lei
Sursa de finanțare: Programul Operațional multifond Sănătate (dacă române propunerea făcută de guvernele PSD – PNL în formula aflată în dezbatere publică) / POCU, axele de creștere a accesului la servicii medicale, dacă rămâne Programul Operațional curent și în bugetul european viitor.
Instituția responsabilă – Ministere, agenții, autorități:
Ministerul Sănătății, Ministerul Fondurilor Europene, direcțiile de sănătate județene și direcția de sănătate a municipiului București, Asociația Caravana cu medici