USR a avut consultări cu peste 20 de specialiști din toate sectoarele culturale active din România și va propune includerea în planul de guvernare a unui program național pentru acces la cultură în orașele mici și în comunele mici.
Grupul de lucru pe cultură și media este coordonat de deputatul USR George Gima, vicepreședintele Comisiei de Cultură, alături de Iulia Popovici, Iulian Bulai, Remus Negoi, Ciprian Rigman și a organizat 12 consultări în această perioadă. Discuțiile au vizat soluții concrete pentru un sector esențial, dar ignorat sistematic în ultimii ani.
„Cultura nu e un lux, ci o condiție pentru o societate sănătoasă. Avem nevoie de un plan național care să ducă educația prin cultură și accesul la evenimente în toate colțurile țării, nu doar în marile orașe”, a declarat George Gima, coordonatorul consultărilor.
Printre direcțiile agreate:
- Un program național pentru acces la cultură în urbanul mic și rural;
- Simplificarea birocrației pentru finanțarea protecției patrimoniului;
- Lansarea unui program distinct pentru micul patrimoniu rural (case tradiționale, biserici de lemn);
- Valorificarea infrastructurii culturale neutilizate: cămine culturale, patrimoniu industrial, spații temporare;
- Măsuri pentru combaterea dezinformării prin educație și politici culturale.
USR își propune să construiască un program de guvernare care răspunde realităților din teren, în parteneriat cu profesioniștii din cultură.