Imagine stire

20.03.2024

Subiecte: Parlamentul European

ALDE Europe a votat programul electoral pan-european și Spitzenkandidatul liberal-democraților europeni

Delegații USR prezenți astăzi la Congresul ALDE Europe au votat programul electoral pan-european pentru alegerile europarlamentare din 2024. Un program care să redea încrederea cetățenilor în instituțiile europene, care să le garanteze securitatea și care să ofere garanția că Uniunea Europeană este un competitor de top în competiția economică globală.

Votul dat astăzi pe acest program de președintele USR, Cătălin Drulă, alături de candidații Dreptei Unite pentru Parlamentul European Dan Barna, Vlad Botoș, Vlad Voiculescu și alți candidați prezenți, reprezintă un angajament pentru o Europă liberă, în care fiecare cetățean să poată să prospere.

Tot în cadrul Congresului ALDE Europe, desfășurat la Bruxelles, delegații USR au votat pentru candidatul pe care îl susțin la președinția Comisiei Europene (Spitzenkandidat): Marie-Agnes Strack-Zimmermann, membră a Partidului Liber Democrat din Germania. Marie-Agnes este un politician respectat în întreaga Europă, care a dovedit că poate performa atât în administrația locală, cât și în cea centrală. Din 2021, conduce Comisia de Apărare din Bundestag, anterior a fost purtătorul de cuvânt pe chestiuni de siguranță și apărare ale guvernului local.

Uniunea Salvați România rămâne o voce puternică în Europa și se bucură de sprijinul colegilor din întreaga Uniune pentru a putea implementa, după alegerile din 9 iunie, politicilie publice pe care le propune la nivel european.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România