
20.01.2026
Subiecte: Miniștri USR
Ministrul Radu Miruță, întrevedere cu generalul Alexus G. Grynkewich, comandantul suprem al forțelor aliate NATO în Europa
Radu Miruță, ministrul Apărării Naționale, a avut o întâlnire oficială cu generalul Alexus G. Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR) și comandantul Comandamentului Forțelor Armate ale SUA din Europa (USEUCOM).
Discuțiile au vizat consolidarea cooperării strategice dintre România, NATO și partenerul strategic american, într-un context de securitate regională tot mai complex.
„Am abordat subiecte esențiale, precum întărirea Flancului Estic al Alianței, creșterea capacităților de descurajare și apărare, precum și adaptarea la noile tipuri de amenințări hibride, în special cele din zona războiului electronic și cibernetic. România rămâne un pilon de stabilitate la granița estică a NATO, iar dialogul constant cu liderii militari ai Alianței este esențial pentru a asigura securitatea cetățenilor noștri și a întregii regiuni. Investițiile în capabilități moderne, interoperabilitatea și pregătirea comună sunt cheia unui răspuns eficient la provocările actuale și viitoare. Securitatea nu este doar o obligație, ci o responsabilitate comună, construită prin parteneriate solide și decizii strategice asumate”, a declarat ministrul Radu Miruță.
De asemenea, în cadrul întrevederii, au fost analizate priorităţile pentru Summitul NATO de la Ankara, care va avea loc în luna iulie a acestui an, și a fost subliniată importanţa strategică a Mării Negre pentru asigurarea stabilităţii şi securității spațiului euro-atlantic.
Totodată, a fost punctată importanța implementării deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Haga, privind creșterea investițiilor în apărare, România fiind un contributor important atât la consolidarea posturii aliate pe flancul estic, cât și la acordarea sprijinului pentru Ucraina. În context, generalul Grynkewich a mulțumit țării noastre pentru contribuția la mecanismul PURL pentru sprijinirea apărării Ucrainei.
Anterior, generalul Alexus G. Grynkewich a vizitat Baza Militară 99 de la Deveselu, unde s-a întâlnit cu militarii români și americani și a avut o rundă de discuții cu șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, și cu generalul de flotilă aeriană Răzvan Brătulescu.

