Imagine stire

10.01.2019

Subiecte: Generale

Biroul Național al USR, declarație de susținere a transportatorilor români

Biroul Național al USR a adoptat o declarație de susținere a transportatorilor români, în contextul dezbaterii europene privind Pachetul de Mobilitate. Acest pachet care vizează piața industriei de transport include dispoziții contestabile privind detașarea conducătorilor auto în spațiul Uniunii Europene, timpii și condițiile de muncă, precum și evoluțiile din transportul rutier.

USR cere reprezentanților României să respingă propunerile aflate pe masa Parlamentului European care contravin liberei circulații și drepturilor europene ale conducătorilor români. Suntem în special îngrijorați de reducerea numărului de zile pentru efectuarea operațiunii de cabotaj, precum și de obligația transportatorilor de revenire în statul de origine, chestiune ce lezează nu doar interesele economice ale operatorilor, dar și spiritul și litera pieței comune.

Uniunea Salvați România este cel mai proeuropean partid politic parlamentar și susține o mai mare integrare europeană și respectarea valorilor europene. Considerăm că în această dezbatere, pozițiile unor state vest-europene s-au îndepărtat de la respectarea principiilor Pieței Unice, de la libertățile pe care se bazează Uniunea, cum sunt libera circulație și egalitatea agenților economici pe piața comună. Dreptul la muncă este un drept fundamental al cetățenilor europeni. USR cere statelor europene să se ridice la nivelul așteptărilor pe care o Uniune mai puternică le impun nouă tuturor.

USR se solidarizează cu protestele din Bruxelles din 10 ianuarie organizate de federațiile transportatorilor și îi asigură de sprijinul partidului și al viitorilor europarlamentari USR. USR va continua să monitorizeze cu atenție evoluția acestui dosar în interesul asigurării echității pe piața comună europeană și a drepturilor europene ale lucrătorilor români.

Tag-uri:

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România

Biroul Național al USR, declarație de susținere a transportatorilor români - Uniunea Salvați România