Imagine stire

14.03.2022

Subiecte: Justiţie

Cătălin Drulă cere demisia ministrului Justiției: Predoiu reînființează SIIJ, pentru a distruge independența Justiției

Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, a cerut astăzi demisia lui Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, acuzându-l pe acesta că e doar un executant fidel al agendei președintelui Iohannis, un om care are reflexe împotriva procurorilor care îi deranjează pe politicieni și care vrea să facă pace și liniște în sistemul de justiție din România.

„Predoiu a reînființat SIIJ într-o formă pe steroizi, era mai bună forma de dinainte. Au reînființat SIIJ pentru ca presiunea pe judecători și intimidarea acestora să fie depline, se vede transparent aici agenda lui Iohannis, un om care ne-a păcălit de două ori în alegeri că vine cu modernizarea justiției și că justiția va fi independentă”, a afirmat Cătălin Drulă, președintele interimar al USR.Drulă a mai precizat că reînființarea SIIJ este o formă de presiune pe judecători, existând nenumărate îngrijorări la nivel european în privința acestui proiect și indicii în privința unui viitor raport critic al Comisiei de la Veneția.

„Nu vom înceta să ne luptăm în continuare pentru o justiție independentă, chiar dacă asta îi deranjează pe politicieni. Într-un fel, Iohannis a fost mai abil și mai toxic decât Dragnea, care a dat lovitura pe față sistemului de justiție. Iohannis a făcut-o mai pe ascuns, dar cu rezultate mai eficiente din păcate pentru această țară pentru a pune căpăstru justiției”, a concluzionat Cătălin Drulă.USR a depus moțiune simplă împotriva lui Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, acuzându-l că distruge independența Justiției. Predoiu este așteptat astăzi, la ora 16:00, în Parlament, pentru a da explicații în privința proiectului de reînființare a Secției Speciale.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România