
18.01.2023
Subiecte: Transporturi, Guvern
Coaliția PSD-PNL stabilește un nou record negativ: proiecte rutiere de aproape 900 km, reziliate sau anulate în ultimul an
După ce a stabilit
recorduri negative în ceea ce privește inflația și sinecurile create pe bandă
rulantă, Coaliția sărăciei își mai trece unul în „palmares”: 15 proiecte
rutiere au fost reziliate sau anulate în ultimul an. Adică, însumat, aproape
900 km de drumuri de care românii nu beneficiază din cauza incompetenței actualului
ministru al Transporturilor și a indiferenței celor care îl țin în funcție. Între
timp, România continuă să fie pe primul loc în UE la decesele produse în
accidente rutiere.
„Este un record
negru greu de egalat de licitații anulate sau contracte reziliate pentru
proiecte lungi de aproape 900 km. Cu mici excepții, aceste proiecte sunt în
continuare blocate și extrem de întârziate, cu premise pesimiste în noul an în
lipsa unei implicări profesioniste din partea decidenților de la Ministerul
Transporturilor și Compania de Drumuri. Sorin Grindeanu nu e în stare să facă
progrese pe proiectele lăsate pe tavă de Cătălin Drulă în 2021. Ba dimpotrivă,
pe multe dintre ele a făcut pași înapoi cu aceste rezilieri și licitații
anulate”, declară Horațiu Cosma, specialist în infrastructură și fost
secretar de stat în Ministerul Transporturilor în mandatul de ministru al lui
Cătălin Drulă.
Lista proiectelor
rutiere reziliate/anulate în ultimul an:
- Autostrada
A3 Transilvania, tronsonul Poarta Sălajului - Zalău – Nușfalău. Licitație lansată în noiembrie 2020 și anulată
în ianuarie 2023, pe motiv că valoarea estimată inițial nu mai este suficientă. - Autostrada
A3 Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș. Licitație lansată în decembrie 2020 și anulată
în toamna lui 2022, după ce câștigătorul inițial din 2021 a fost contestat cu
succes, iar contestatarul a fost descalificat ulterior; a fost depusă o
contestație împotriva anulării licitației, respinsă la CNSC, care se judecă la
CAB; între timp CNAIR a relansat licitația. - Autostrada
A3 Transilvania, tronsonul Chiribiș – Biharia. CNAIR a reziliat contractul de execuție cu constructorul bihorean
Trameco în mai 2022, a relicitat lucrările în august 2022, însă licitația este
suspendată, fiindcă CNAIR nu este în stare sa raspundă solicitarilor de
clarificare ale potențialilor ofertanți. - Autostrada
A1 Lugoj - Deva, tronsonul 2 Marginea – Holdea. Prima licitație pentru realizarea tunelurilor
lipsă de pe Autostrada Lugoj - Deva a fost anulată în martie 2022 fiindcă
singura ofertă depusă a depășit prețul estimat în 2019; între timp licitația a
fost relansată și adjudecată de UMB în octombrie 2022. - Drumul
expres Craiova - Pitești, tronsonul 1 Craiova – Balș. Contractul de execuție a fost reziliat în
decembrie 2022 la circa 60% stadiu fizic, încă nu a fost reluată licitația. - Drumul
de mare viteză Craiova – Lugoj.
Licitația de proiectare a fost anulată în martie 2022, deși câștigătorul era
desemnat și contestațiile în etapă finală, fiind lansată o nouă licitație în
aprilie; ulterior, CNSC a decis că anularea a fost ilegală; CNAIR a mers
înainte cu licitațiile noi și a ignorat licitația inițială reînviată de
instanță; până în prezent nu s-a semnat niciun contract de proiectare, fiind
anunțați noi câștigători, contestați, cu contestații admise. - Autostrada
Brașov – Bacău. Contractul de
proiectare a fost reziliat în iunie 2022 ca urmare a imposibilității
proiectantului de a continua proiectul; licitația a fost reluată în noiembrie
2022. - Drumul
expres Pitești – Mioveni. Contractul
de proiectare a fost reziliat în octombrie 2022 ca urmare a imposibilității
proiectantului de a continua proiectul; proiectul a fost descentralizat de la
MTI la CJ Argeș. - Drumul
expres Vatra Dornei – Suceava. Contractul
de proiectare a fost reziliat în noiembrie 2022 ca urmare a imposibilității
proiectantului de a continua proiectul; licitația nu a fost relansată. - Centura
București, sectorul DN2 - A2. Contractul
de execuție a fost reziliat în decembrie 2022 la circa 20% stadiu fizic, încă
nu a fost reluată licitația. - Centura
Timișoara Sud. Contractul de
execuție a fost reziliat în decembrie 2022 la circa 60% stadiu fizic, încă nu a
fost reluată licitația. - Centura
Pitești Vest. Contractul de
proiectare a fost reziliat în octombrie 2022 ca urmare a imposibilității
proiectantului de a continua proiectul; licitația nu a fost relansată. - Modernizarea
DN71 Târgoviște – Sinaia. În
martie 2022, s-a anulat licitația pentru modernizarea acestui sector de drum
național; în iulie s-a relansat licitația, în septembrie s-a depus o singură
ofertă (același constructor cu legături în Rusia care a fost desemnat
câștigător tot în septembrie pe dublarea DN71 Bâldana - Târgoviște, dar cu care,
din motive necunoscute, nu s-a semnat contractul nici până astăzi). - Modernizarea
DN67B Scoarța – Pitești. După
rezilierea din toamna lui 2021 a contractului istoric semnat în 2010, neînceput
niciodată din lipsă de finanțare pentru modernizarea acestui drum, au fost
anulate 2 licitații succesive în decembrie 2021 și ianuarie 2022 pentru
actualizarea proiectului tehnic; de atunci nu s-a mai întâmplat nimic. - Drum de legătură de la uzina Ford la drumul
expres Craiova – Pitești. 3
licitații au fost anulate pentru proiectarea acestui drum, în ianuarie 2022,
mai 2022, august 2022; a 4-a licitație (același preț estimat ca și la primele
trei) este în desfășurare din octombrie 2022, fiind depusă o singură ofertă în
decembrie 2022.
Tag-uri: drumuri, horatiu cosma usr