Imagine stire

08.08.2025

Subiecte: Miniștri USR

Diana Buzoianu: Actuala lege a companiilor de stat face din ministru un notar. Voi propune modificarea ei de urgență

Concursul și numirea recentă a noilor membri ai Consiliului de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au relevat o serie de deficiențe majore ale cadrului legal actual, care permit fie ca în funcții de conducere la companiile de stat să ajungă persoane cu un trecut controversat, fie să nu aibă loc o competiție reală pentru posturile respective. În acest context, ministra USR a Mediului, Diana Buzoianu, va propune Grupului de lucru interministerial pentru reforma companiilor de stat modificarea de urgență a legii.

Avem o lege care, practic, te obligă să pui în funcție unicul candidat înscris, dacă se îndeplinesc niște condiții minimale. Avem o procedură care permite ca persoane care au fost trimise în judecată să treacă linia de start fără nicio barieră legală. Și avem un sistem prin care membrii Consiliului își pot stabili singuri indemnizația, în timp ce ministrul semnează, doar avizează. Dacă asta nu e o invitație la abuz, atunci nu știu ce e”, a declarat Diana Buzoianu.

Deficiențele observate în contextul derulării procedurii pentru Romsilva:

- Persoane inculpate în dosare penale pot trece de procedura de selecție fără niciun obstacol legal, deoarece nu există criterii de integritate care să scadă punctajele în cadrul selecției;

- Dacă pentru un post din CA se înscrie un singur candidat, ceea ce echivalează cu o încălcare vădită a ideii de competiție, ministrul e obligat de lege să numească unicul candidat, fără posibilitatea anulării concursului pentru acel post și reluarea concursului;

- Deși, la început de mandat, sunt setate de ministru, indemnizațiile sunt ulterior stabilite de comitetul de remunerare format chiar din membrii CA, ceea ce înseamnă că aceștia își pot decide singuri remunerația, ministrul având doar rolul de a aviza noua indemnizație;

- Reprezentanții Ministerului Mediului în consiliile de administrație nu pot vota conform unui mandat explicit al ministrului, ceea ce face imposibilă intervenția autorității tutelare în deciziile cu impact major asupra companiei. Ei, conform legii, se consultă cu reprezentanții ministerului, dar nu au mandat scris obligatoriu de urmat, deși formal, pe hârtie, reprezintă ministerul.

Diana Buzoianu va propune o serie de modificări în cadrul Grupului de lucru interministerial pentru reforma companiilor de stat, printre care:

- Introducerea unor criterii de integritate care să permită depunctarea sau eliminarea candidaților inculpați ori trimiși în judecată;

- Posibilitatea reluării procedurii de selecție atunci când nu există concurență reală, pentru a evita desemnarea automată a singurului candidat înscris;

- Stabilirea nivelului indemnizației exclusiv prin contractul de mandat, de către conducătorul autorității tutelare, nu de către comitetul de remunerare format din oamenii care primesc această indemnizație;

- Acordarea unui mandat concret din partea ministrului pentru reprezentanții ministerului în consiliile de administrație, astfel încât autoritatea tutelară să poată exercita un control real.

Este nevoie urgentă de o reformă a guvernanței companiilor de stat. Cazul Romsilva arată limpede că legislația actuală nu protejează interesul public și obligă chiar la numiri controversate. Voi argumenta nevoia reală pentru ca aceste modificări să fie adoptate, cât mai rapid, în grupul de lucru care a fost format pe tema reformei CA-urilor”, a adăugat ministra Diana Buzoianu.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România

Diana Buzoianu: Actuala lege a companiilor de stat face din ministru un notar. Voi propune modificarea ei de urgență - Uniunea Salvați România