Imagine stire

21.03.2018

Subiecte: Presă

Germina Nagâț, o profesionistă numită de USR în conducerea CNSAS

 

În urma procesului de selecție pentru desemnarea unei persoane în conducerea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Biroul Național al USR a optat pentru doamna Germina Nagâț, o profesionistă din cadrul CNSAS care în ultimii 17 ani a condus cel mai eficient departament al instituției, respectiv Direcția de Investigații.

Germina Nagâț lucrează în cadrul CNSAS chiar de la înființarea instituției și a parcurs toate etapele deschiderii arhivelor și ale aplicării legilor privind deconspirarea Securității. De 17 ani conduce Direcția Investigații, departamentul cu cel mai mare număr de angajați și cele mai multe atribuții, iar rezultatele muncii sale și ale echipei pe care o conduce pot fi evaluate prin simpla consultare a celor peste 1.500 de decizii definitive, pronunțate de justiția română și publicate în Monitorul Oficial, cu privire la foștii ofițeri de Securitate și Miliție care au încălcat drepturile fundamentale ale omului.

”În toți acești ani, munca mea și a colegilor mei a fost indisolubil legată de cunoașterea și aplicarea drepturilor omului, criteriul esențial de care depind atât sancționarea juridică a abuzurilor și crimelor comise în timpul regimului comunist, cât și reconstrucția civică a României de azi. Șansa de a putea promova mai bine scopul și beneficiile deconspirării Securității pentru societatea noastră reprezintă motivația înscrierii mele în competiția pentru desemnarea reprezentantului USR în Colegiul CNSAS”, a declarat Germina Nagâț.

Mulțumim tuturor persoanelor care au aplicat pentru această poziție și îi urăm mult succes doamnei Germina Nagâț. Sperăm că această alegere va aduce un suflu nou în cadrul Colegiului Director al CNSAS.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România