
03.07.2025
Subiecte: Economie, Miniștri USR
Ministrul USR al Economiei a declanșat procedura demiterii conducerii SALROM după dezastrul de la Salina Praid
Radu Miruță, ministrul USR al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a declanșat procedura de demitere a conducerii SALROM, compania de stat care administrează Salina Praid.
„Am zis că facem curat în instituțiile statului, asta facem! Am declanșat astăzi procedura de demitere a conducerii SALROM, în urma dezastrului provocat de inundațiile din luna mai. Cine a greșit, dovedit cu date clare, conform legii, răspunde! Angajații din companiile de stat au o serie de beneficii, dar care vin la pachet cu responsabilitate. Asta nu este filosofie, ci modul meu de lucru! Iar dezastrul de la Praid nu a avut un caracter imprevizibil, existau din 2006 informații care anunțau ce urmează. A fost rezultatul indiferenței și al pasării continue a responsabilității. Acum e timpul ca cei care au greșit să plătească!”, a declarat Radu Miruță.
Ministrul Economiei a prezentat, într-o conferință de presă, măsurile propuse Adunării Generale a Acționarilor, care coordonează în parte activitatea Consiliului de Administrație al SALROM:
- Revocarea cu justă cauză a membrilor CA, în temeiul Legii nr. 31/1990 și aprobarea declanșării acțiunii în răspundere împotriva acestora;
- Desemnarea unei persoane care să exercite acțiunea în justiție și luarea act de încetarea de drept a mandatelor, având în vedere existența unui prejudiciu.
Valoarea exactă a prejudiciului urmează să fie calculată în zilele următoare.
Ministrul Radu Miruță a prezentat și cheltuielile absurde de la SALROM, inclusiv factura de peste 12.500 de euro la un restaurant de lux.
„12.562,87 euro. Atât a costat o paranghelie organizată de conducerea SALROM. Nu din banii lor, din banii cetățenilor. Și știți când au făcut-o? Conform facturii, pe 30 iunie. Exact când noi căutam soluții disperate pentru Salina Praid. Exact când tăiam din cheltuielile statului, când cămașa ardea pe noi. Exact cu o zi înainte de termenul-limită pentru lucrările urgente de acolo. S-a terminat cu bătaia de joc pe banii publici. Conducerea SALROM răspunde pentru asta, și cu funcțiile, și în fața Justiției”, a precizat Radu Miruță.
Tag-uri: revocare, USR Guvern, radu miruta, salrom, ministerul economiei, salina praid, guvernul bolojan