
12.01.2023
Subiecte: Administrație
Pentru prima dată în istorie, bugetul de investiții al Sectorului 2 depășește 1 miliard de lei
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a pus în consultare publică bugetul
Sectorului 2 pe anul 2023, care depășește, în premieră, 2 miliarde de lei și,
totodată, suma alocată investițiilor, care se ridică la 1 miliard de lei. 46%
din buget este alocat investițiilor prioritare pentru dezvoltarea Sectorului 2.
Investițiile
în Sectorul 2 vor viza, și anul acesta, modernizarea școlilor, a străzilor, a
infrastructurii de colectare a deșeurilor, dar și creșterea eficienței
energetice, care se va traduce în facturi mai mici la curent și mai puțină
poluare. Totodată, creșterea numărului locuințelor pentru tineri, dar și a
pistelor de biciclete se numără printre obiectivele pentru 2023 ale primarului
USR.
“La fel ca până acum, și în acest an țintim să avem o administrație
eficientă, în care cheltuirea banului public să fie ireproșabilă”, a declarat primarul Radu
Mihaiu.
Primarul
USR va organiza, pe data de 19 ianuarie, începând cu ora 17:00, dezbaterea publică
pe marginea bugetului.
Detalii, aici.