
29.09.2022
Subiecte: Proiecte
Proiect USR pentru transparentizarea cheltuielilor pe care partidele le fac cu presa și propaganda
USR a depus, joi, un proiect de lege pentru transparentizarea cheltuielilor pe care partidele politice le fac, din banii publici primiți ca subvenție, cu presa și propaganda. USR răspunde, astfel, numeroaselor semnale de alarmă privind modul în care partidele la putere folosesc banii de la bugetul de stat pentru a-și asigura o media favorabilă, pentru ca subiecte cu impact major asupra vieții tuturor românilor să fie ori ignorate, ori minimalizate și pentru a ataca opoziția cu fake news-uri pe bandă rulantă. USR ia în considerare, totodată, solicitarea Consiliului Europei privind desecretizarea contractelor prin care fonduri publice sunt transferate de partide către presă.
„O presă liberă, obiectivă, care pune întrebări reale și realizează investigații este un pilon fundamental pentru democrația din România. În România, partidele politice care dau milioane de euro pe an către presă încearcă să se comporte ca și cum presa ar fi de licitat: cine dă mai mulți bani e prezentat mai bine către cetățeni. Ei bine, USR nu poate accepta ca presa să fie tratată ca un bun de licitat. Așadar, am depus, astăzi, un proiect legislativ care, odată aplicat, va proteja libertatea presei de care noi toți avem nevoie”, declară deputata USR Diana Buzoianu, inițiatoare a proiectului de lege.
Proiectul USR modifică Legea finanțării activității
partidelor politice și a campaniilor electorale (nr. 334/2006) și Legea
audiovizualului (504/2002) pentru a transparentiza modul în care sunt cheltuiți
banii publici, pentru a proteja libertatea presei și dreptul la informare al
cetățenilor.
Concret, inițiativa legislativă urmărește:
1. Transparentizarea cheltuielilor realizate de formațiunile politice cu presa sau/și propaganda
- Partidele politice vor fi obligate să publice – pe site și
la sedii, într-un loc vizibil – contractele încheiate pentru promovarea în
presă și/sau pentru propagandă, inclusiv eventualele acte adiționale.
- Sumele primite ca subvenții de către partide, precum și
toate contractele în baza cărora acestea sunt cheltuite vor fi considerate
informații de interes public în sensul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces
la informații de interes public, fără a putea fi invocat secretul comercial.
2. Marcarea în consecință a programelor realizate cu o contribuție politică și definirea acesteia
- Contribuție politică va fi considerată orice contribuție
la finanțarea serviciului media în scopul promovării unui partid, membrilor
acestuia sau activității lor.
- Programele realizate cu astfel de contribuții vor trebui
să fie marcate ca atare, astfel încât să reiasă clar partidul sau politicienii
pentru a căror promovare s-au plătit fonduri.
3. Limitarea cheltuielilor făcute de partide din banii publici pentru promovarea politică
- Cheltuielile partidelor pentru propagandă electorală la radio,
tv, presă scrisă și online să nu poată depăși 40% din totalul subvenției
primite de la stat.
USR este singurul partid care își publică transparent
cheltuielile. Oricine intră pe https://transparentasg.usr.ro
poate vedea exact pe ce s-au cheltuit banii publici, nu trebuie decât să-și
facă un cont, lucru care durează doar câteva secunde.