Imagine stire

11.06.2025

Subiecte: Proiecte

Proiectul USR care contribuie la scurtarea duratei proceselor, adoptat de Senat

Senatul a adoptat, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul inițiat de deputata USR Oana Murariu pentru ca ședințele de judecată din procesele civile să se poată desfășura, în anumite condiții, în regim de videoconferință. Dacă propunerea USR va fi adoptată și de Camera Deputaților și va intra în vigoare, părțile care s-au adresat Justiției vor fi scutite de drumurile inutile și costurile asociate, iar durata proceselor se va reduce.

Prin astfel de soluții eficientizăm funcționarea Justiției și, în același timp, aducem beneficii concrete pentru justițiabili. De ce să mai piardă timp și costuri cu drumurile în instanță în procesele în care automat va exista o soluție de amânare, când participarea se poate face simplu, de la distanță, prin mijloace online? Este o soluție de absolut bun simț și care va fi extrem de ușor de implementat câtă vreme peste 90% din sălile de judecată dispun deja de sisteme de videoconferință”, declară deputata USR Oana Murariu, membră a Comisiei juridice din Camera Deputaților.

Pentru început, măsura propusă de USR ar urma să se aplice la ședințele unde este anticipată amânarea (adică, se știe că neîndeplinirea anumitor condiții va duce automat la o soluție de amânare). În astfel de situații, părțile nu vin de multe ori la ședința de judecată, iar la acel termen pot interveni și alte elemente, cum ar fi depunerea unor noi înscrisuri ori a unor cereri de intervenție în dosar. Or, astfel de situații pot duce la o nouă amânare la următorul termen de judecată dacă nu sunt comunicate între timp părților. Dacă proiectul USR este adoptat, aceste situații ar fi evitate pe viitor.

Digitalizarea Justiției a fost și rămâne o prioritate a USR, în scopul creșterii calității și eficienței actului de justiție.

Deputata USR Oana Murariu este și inițiatoarea legilor prin care hotărârile judecătorești sunt comunicate pe e-mail (legea 192/2022), iar experții judiciari sunt desemnați digital și în funcție de gradul lor de încărcare, o altă măsură ce contribuie la scurtarea duratei proceselor (legea 139/2024).

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România

Proiectul USR care contribuie la scurtarea duratei proceselor, adoptat de Senat - Uniunea Salvați România