Imagine stire

31.01.2022

Subiecte: Mediu

Senatorul USR Dragoș Popescu, denunțuri penale la DNA pentru multiple infracțiuni care aduc prejudiciu mediului

Senatorul USR Dragoș Popescu, membru în comisia de mediu din Senat, a depus la DNA două denunțuri penale privind săvârșirea a peste 700 de infracțiuni care aduc prejudicii mediului.

Primul denunț privește săvârșirea de către mai mulți funcționari publici cu funcții de conducere și control din cadrul Agenției Naționale Apele Române de multiple fapte sancționate penal (art.297 alin.1 NCP coroborat cu art.13^2 din Legea nr.78/2000; art. 321 alin.1 NCP; art.267 alin.1 NCP; art.269 alin.1 NCP) prin emiterea de Autorizatii de gospodărire a apei în baza unor documentații incomplete și cu încălcarea intenționată a dispozițiilor legale.

Un raport al Corpului de Control al Primului Ministru constată că, la nivel national, din cele peste 700 de cazuri de încălcări ale legislației de mediu, au fost sancționate doar 55, din care 46 cu ”avertisment” și doar 6 cu amenzi.

Cel de al doilea denunț penal înaintat DNA de senatorul USR Dragoș Popescu îl vizează pe primarul comunei Alexandru cel Bun din Județul Neamț care, împreună cu alți funcționari publici responsabili, ar fi produs prejudicii totale de peste 1 milion de euro, prin executarea de lucrări de prevenire și reparare a pagubelor produse de calamități fără nici un tip de acte de reglementare din punct de vedere a gospodăririi apelor și protecției mediului în cazul a 19 poduri private construite ilegal.

Dragoș Popescu: ”Efectele catastrofale ale inundațiilor au o explicație: acțiunea iresponsabilă a oamenilor care încalcă legislația de mediu. Aplicarea corespunzătoare a acestei legislații cade și în sarcina funcționarilor publici de la Apele Române, funcționari care nu și-au îndeplinit – din varii motive – atribuțiile ce le revin. Este cazul ca cineva să le aducă aminte acestora ca principala lor obligație este de respectare a legii și protejarea intereselor comunității.”

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România

Senatorul USR Dragoș Popescu, denunțuri penale la DNA pentru multiple infracțiuni care aduc prejudiciu mediului - Uniunea Salvați România