Senatorul USR Nicu Fălcoi a votat împotriva raportului de
încuviințare a solicitării domnului senator Călin Popescu-Tăriceanu, adresată
Președintelui Senatului, în vederea sesizării Curții Constituționale cu privire
la un conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României,
reprezentat prin Senat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Raportul a fost adoptat
de Comisia de Constutuționalitate a Senatului cu 5 voturi pentru și 4
împotrivă.

În condițiile în care Secretarul Comisiei de Constituționalitate, senatorul PSD Sibinescu Ionuț a refuzat consemnarea în raport și a opiniei divergente, a celor care au votat împotrivă, Senatorul USR Nicu Fălcoi, care este și Președintele Comisiei, a depus la Biroul Permanent al Senatului, ca anexă, și a punctul de vedere divergent.

Nicu Fălcoi: ”Președintele Senatului este singurul care
are ca atribuție sesizarea Curții Constituționale privind conflictul juridic de
natură constituțională între Parlamentul României și alte instituții ale
Statului Român. Numai că domnul Titus Corlățean se teme să ia o decizie în
favoarea domnului Tăriceanu care ar putea deranjeze opinia publică și atunci a
pus Biroul Permanent să ceară un punct de vedere din partea Comisiei de
Constituționalitate. În acest fel, dl Corlățean se echivează de a lua o decizie
corectă – aceea de a nu semnala existența unui conflict de natură
constituțională între instituția numită Călin Popescu-Tăriceanu și Ministerul
Public. Pentru a-și salva aliatul în dărâmarea justiției, dl Corlățean încearcă
să-și acopere o decizie profund greșită printr-o hârtie a unei comisii
parlamentare care nu avea niciun rol în acest proces.”

Reamintim că fostul Președinte al Senatului, dl Călin
Popescu Tăriceanu a refuzat să soluționeze o cerere adresată Senatului de
Agenția Națională pentru Integritate la data de 24 februarie 2017, referitoare
la constatarea încetării mandatului domnului senator Marciu Ovidiu Cristian
Dan, datorită încălcării regimului legal de incompatibilități.

Prezentăm în continuare opinia separată a celor 4 senatori
care au votat împortiva cererii dl. Călin Popescu Tăriceanu, de sesizăre a
Curții Constituționale cu privire la un conflict juridic de natură
constituțională între Parlamentul României, reprezentat prin Senat și Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PUNCT
DE VEDERE

referitor la solicitarea domnului senator Călin
Popescu-Tăriceanu de sesizare a Curții Constituționale  în vederea constatării existenței unui
conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public și Parlamentul
României

Noțiunea de conflict juridic de natură constituțională
dintre autoritățile publice nu este definită nici în Constituție și nici în
Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Astfel, conținutul acesteia a fost dezvoltat pe cale jurisprudențială de către
Curtea Constituțională.

În Decizia nr. 53/2005, Curtea a reținut că noțiunea de
conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice presupune
„acte sau acțiuni concrete prin care o
autoritate sau mai multe își arogă
puteri, atribuții sau competențe care, potrivit Constituției, aparțin altor
autorități publice, ori omisiunea unor autorități publice, constând în
declinarea competenței sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în
obligațiile lor”. De asemenea, prin Decizia nr. 97/2008, Curtea a
reținut că „conflictul juridic de natură
constituțională există între două sau mai multe autorități și poate privi conținutul ori întinderea atribuțiilor lor
decurgând din Constituție, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de
competență, pozitive sau negative, și care pot crea blocaje instituționale”.
Curtea a mai statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituție „stabilește
competența Curții de a soluționa în fond orice conflict juridic de natură
constituțională ivit între autoritățile publice, iar nu numai conflictele de
competență născute între acestea”. Prin urmare, noțiunea de conflict
juridic de natură constituțională „vizează
orice situații juridice conflictuale a
căror naștere rezidă în mod direct în textul Constituției” (Decizia nr.
901/2009).

Sintetizând,
Curtea Constituțională a reținut, în Decizia nr. 108/2014, că aceste
conflicte au următoarele trăsături cumulative:

„sunt conflicte juridice; sunt conflicte juridice de natură constituțională; creează blocaje instituționale; vizează nu numai conflictele de competență (pozitive sau negative) născute între autoritățile publice, ci și orice situații conflictuale a căror naștere rezidă în mod direct din textul Constituției; se referă numai la anumite autorități care pot apărea ca subiecte ale acestuia.”

Raportat
la cauza de față, apreciem că situația de fapt expusă în cererea formulată de domnul
senator Călin Popescu-Tăriceanu nu întrunește condițiile existenței unui
conflict juridic de natură constituțională generat de conduita Ministerului
Public, din motivele expuse în continuare.

În esență, acesta susține că
începerea urmăririi penale și solicitarea unor documente Comisiei juridice, de
numiri, disciplină, imunități și validări din Senat, în legătură cu neîntreprinderea
demersurilor necesare constatării încetării mandatului dlui. senator Marciu
Ovidiu Cristian Dan din motiv de incompatibilitate constituie o interferență a
Ministerului Public în activitatea Senatului, de natură a încălca principiul
colaborării loiale între instituții și de a genera un conflict juridic de
natură neconstituțională.

Potrivit susținerilor
domnului senator Popescu-Tăriceanu, faptul că soluționarea cererii înaintate de
Agenția Națională de Integritate în data de 2.03.2017, în urma rămânerii
definitive prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 949/4.03.2015
a raportului de evaluare nr. 30367/15.07.2012, durează o perioadă mai
îndelungată, ține de specificul activității parlamentare și al procedurii de
lucru în comisia juridică.

În acest context, amintim următoarele considerente reținute de Curtea
Constituțională în Decizia nr. 972/2012: Curtea observă şi reţine că
teza potrivit căreia o Cameră a Parlamentului poate, în virtutea dispoziţiilor
regulamentare proprii, să cenzureze sub orice aspect o hotărâre judecătorească
definitivă şi irevocabilă, care a dobândit autoritate de lucru judecat,
echivalează cu transformarea acestei autorităţi în putere judecătorească,
concurentă cu instanţele judecătoreşti în ceea ce priveşte înfăptuirea
justiţiei. Legitimarea unui astfel de act ar avea ca efect acceptarea ideii
că, în România, există persoane/instituţii/autorităţi cărora nu le sunt
opozabile hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele prevăzute de Constituţie şi de lege, deci care
sunt mai presus de lege. Ori, o astfel de interpretare dată
dispoziţiilor referitoare la autonomia regulamentară este în vădită
contradicţie cu dispoziţiile art. 1 alin. (4), art. 16 alin. (2), art. 61 alin.
(1), art. 124 şi art. 126 alin. (1) din Constituţie.

Din această perspectivă,
Curtea observă că, prin votul negativ cu privire la starea de
incompatibilitate constatată irevocabil printr-o hotărâre judecătorească,
Senatul a acţionat ultra vires, arogându-şi competenţe care aparţin puterii
judecătoreşti. Prin urmare, Curtea constată existenţa unui conflict juridic
de natură constituţională între autoritatea judecătorească şi autoritatea
legiuitoare, reprezentată de Senatul României, de natură a împiedica puterea
judecătorească să îşi îndeplinească atribuţiile constituţionale şi legale cu
care a fost învestită.

În lumina jurisprudenței anterior
citate, se poate constata că Senatul era obligat să ia act de existența stării
de incompatibilitate și de a constata încetarea de drept a mandatului domnului
senator Marciu Ovidiu Cristian Dan. Ori, prin refuzul de a supune votului
plenului Senatului hotărârea de încetare a mandatului timp de peste 3 ani,
Senatul a intervenit în procesul de realizare a justiției, blocând executarea
hotărârii judecătorești (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.
949/4.03.2015). Astfel, situația expusă de dl. Popescu-Tăriceanu întrunește
condițiile unui conflict juridic de natură constituțională din perspectiva
dispoziţiilor constituţionale ce consacră separaţia şi echilibrul puterilor în
stat şi egalitatea în faţa legii, de care se face vinovat, însă, Senatul, și nu Ministerul Public, contrar celor susținute de petent.

Pe de altă parte, față de cele susținute de dl. Popescu-Tăriceanu, subliniem faptul că demersurile întreprinse de Ministerul Public nu sunt de natură a crea blocaje instituționale, întrucât acestea nu impietează, în niciun fel, asupra activității Senatului. Prin urmare, nu se poate reține un conflict juridic de natură constituțională provocat de Ministerul Public, întrucât lipsește o trăsătură esențială specifică acestor conflicte – „creează blocaje instituționale” (a se vedea Decizia CCR nr. 108/2014).

            În privința susținerilor referitoare la faptul că
Ministerul Public nesocotește dispozițiile Regulamentului Senatului care
stabilesc rolul Președintelui Senatului, în sensul că acesta nu ar putea fi
tras la răspundere pentru nesupunerea la vot în plen a hotărârii de încetare a
mandatului dlui. senator Marciu Ovidiu Cristian Dan, întrucât stabilirea
ordinii de zi a ședințelor plenului nu este de competența sa, ci a biroului
permanent, care ia deciziile prin vot acoperit de imunitatea parlamentară (art.
72 alin. 1 din Constituție), învederăm că acestea au natura unor veritabile
apărări de fond. Astfel, analiza acestora este de apanajul exclusiv al
organelor judiciare, și nu al Senatului sau al Curții Constituționale.

În concluzie, considerăm că nu
există temeiuri pentru sesizarea
Curții Constituționale în vederea constatării existenței unui conflict juridic
de natură constituțională între Ministerul Public și Parlamentul României.

Senator,

Nicu FĂLCOI