Imagine stire

20.12.2023

Subiecte: Parlament

Senatorul USR Sebastian Cernic a depus sesizare după ce a fost agresat de deputatul PSD Daniel Ghiță

Senatorul USR Sebastian Cernic a depus, miercuri, o sesizare disciplinară împotriva deputatului PSD Daniel Ghiță, după ce a fost agresat pe holurile Parlamentului. În plus, senatorul USR i-a cerut președintelui PSD Marcel Ciolacu să se delimiteze public de acest tip de comportament și să îl sancționeze pe deputatul bătăuș.

În sesizarea sa, depusă la președintele Camerei Deputaților, senatorul USR de Bacău povestește că a fost agresat fizic și i-au fost adresate injurii și expresii calomnioase de către Daniel Ghiță, faptă sancționabilă conform Statutului deputaţilor şi senatorilor și Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului.

Sebastian Cernic susține că ”lipsa unei sancțiuni va avea un efect încurajator pentru repetarea unui astfel de comportament violent şi nedemn”.

„Manifestările domnului Ghiță au fost de un nivel josnic, ce nesocotesc atât regulile de comportament în societate, cât și dispozițiile din Codul de conduită al deputaților și senatorilor. Este inacceptabil ca un membru al Parlamentului să transmită în societate mesajul că gesturile violente și insultele sunt acceptabile în soluționarea unor dispute. E un semnal prost din partea Parlamentului și nu trebuie să ne mirăm de ce cetățenii au ajuns să nu aibă încredere în această instituție. Domnul deputat Daniel Ghiță, deputat PSD, a adoptat această agresivitate atât verbală, cât și fizică de la domnul Simion și de la doamna Șoșoacă. Această agresivitate nu face altceva decât să știrbească din imaginea acestei instituții”, a declarat Cernic.

Pe tot parcursul incidentului, senatorul USR Sebastian Cernic a făcut apel la calm și nu a ripostat în niciun fel la comportamentul incalificabil al deputatului PSD.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România

Senatorul USR Sebastian Cernic a depus sesizare după ce a fost agresat de deputatul PSD Daniel Ghiță - Uniunea Salvați România