
13.12.2022
Subiecte: Parlament
USR: Abuz constituțional făcut de PSD și PNL, pentru a-l proteja pe ministrul Lucian Bode de moțiune
PSD și PNL fac scut în jurul
ministrului de Interne Lucian Bode și blochează dezbaterea moțiunii depuse de
USR și Forța Dreptei împotriva sa, după eșecului aderării României la Schengen.
Moțiunea depusă ieri de USR
și Forța Dreptei trebuia dezbătută în maximum 6 zile de la depunere. Conform
cutumei, dacă a șasea zi era în weekend, moțiunea se dezbătea luni. PSD și PNL
au invocat însă chestiuni procedurale pentru a amâna audierea ministrului în
Parlament.
„Astăzi, în Biroul Permanent,
moțiunea simplă depusă de USR și Forța Dreptei împotriva ministrului de Interne
a fost blocată pe motive absurde. PSD și PNL au solicitat aviz de la Comisia de
Externe și de la Ministerul de Externe pentru a putea dezbate moțiunea. Mai mult, termenul pentru aviz a fost
prelungit până la data în care Parlamentul se pregătește de vacanța
parlamentară, încălcând regulamentul care spune că moțiunea simplă trebuie
dezbătută în 6 zile. Tot efortul PSD și PNL, pentru ca Lucian Bode să aibă
sărbători liniștite. Două partide care fac scut în fața celui care a îngropat
visul românilor de a intra în Schengen”, a declarat Ionuț Moșteanu, liderul de
grup al deputaților USR.
Nu este prima dată când PSD
și PNL apelează la tertipuri procedurale pentru a bloca o moțiune. În trecut, au
investigat autenticitatea grafologică a semnăturilor depuse de parlamentarii
USR la moțiunea de cenzură. Este doar o metodă de a trage de timp.
Tag-uri: PSD, motiune, ionut mosteanu, pnl, lucian bode, Schengen