Imagine stire

02.03.2022

Subiecte: Justiţie

USR atacă la CCR proiectul privind desființarea Secției Speciale: Ministrul Predoiu reînființează SIIJ

USR a depus astăzi o sesizare la CCR în privința proiectului care prevede desființarea Secției Speciale de Investigare a Magistraților și atrage atenția că propunerea legislativă făcută de ministrul Justiției nu implică desființarea SIIJ, ci o reinventare a acestei instituții.

Proiectul propus de Cătălin Predoiu încalcă principiul egalității în fața legii, în încercarea de a evita DNA. Astfel, deși orice român cercetat pentru corupție va fi anchetat de DNA, pentru magistrați vor exista „procurori desemnați“. Acest fapt pune în pericol independența magistraților, deoarece acești „procurori desemnați“ vor fi selectați în mod netransparent și chiar politic, prin intermediul procurorului general și al CSM. Practic, cei din CSM vor putea să aleagă procurorii care îi vor ancheta.„E evident interesul și disperarea unora de a scoate magistrații de sub competența DNA. De la momentul înființării, DNA a obținut 117 condamnări definitive ale unor magistrați corupți, existând alte procese pe rol. În cazul SIIJ, creată în 2018, în plină epocă Dragnea, nu există nicio trimitere în judecată pentru corupție. Magistrații care se simt cu musca pe căciulă se tem, politicienii care vor protecție din partea justiției pentru toate fărădelegile comise se tem și ei. Coaliția PSD-PNL-UDMR mimează astfel desființarea SIIJ, printr-un proiect perfid care de fapt înființează un alt mecanism, mai diabolic chiar decât Secția Specială,” a afirmat deputatul USR Stelian Ion. Proiectul propus de ministrul Justiției a fost adoptat în grabă de coaliția de guvernare, înainte de a primi avizul Comisiei de la Veneția, care urmează să fie dat în aceste zile, și fără să respecte termenul de 30 de zile de consultare publică. De asemenea, proiectul nu respectă avizele anterioare ale Comisiei de la Veneția, care a subliniat de mai multe ori în trecut importanța existenței unor secții specializate, cum este DNA, nici rapoartele MCV, care au pus mereu accentul pe importanța refacerii competențelor DNA și DIICOT.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România