Imagine stire

14.04.2025

Subiecte: Parlament

USR cere ca actele de identitate pentru românii din Diaspora să fie eliberate rapid, PSD și PNL blochează acest drept

Uniunea Salvați România (USR) atrage atenția că ordonanța de urgență adoptată astăzi în Senat privind cărțile de identitate pentru românii din Diaspora nu oferă niciun termen clar de implementare, ceea ce o transformă într-o simplă declarație fără efecte concrete.

În ciuda declarațiilor optimiste, Guvernul nu a putut furniza nici măcar un orizont de timp estimativ pentru momentul în care vor fi emise cărțile electronice de identitate cu mențiunea „fără domiciliu în România”.

„În fiecare comisie parlamentară ni s-a spus altceva: trei luni, șase luni, sfârșitul anului… Niciun termen clar, doar promisiuni în vânt, așa cum auzim de ani de zile”, a declarat senatorul USR Cătălin Bochileanu.

Pentru a oferi o soluție imediată, parlamentarii USR Cătălin Bochileanu, Iulian Lorincz și Ciprian Rus au depus amendamente care ar fi permis românilor din străinătate să primească, începând cu luna mai, cartea de identitate simplă, fără să mai aștepte noile documente electronice.

PSD și PNL au respins amendamentele, așa cum, în urmă cu două săptămâni, au respins și inițiativa legislativă USR care prevedea emiterea imediată a cărților de identitate pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate.

„Prin respingerea acestor amendamente, PSD și PNL au pus din nou pe pauză drepturile românilor din Diaspora”, a afirmat senatorul Ciprian Rus.

„Românii din străinătate cer un lucru simplu: să nu le mai fie tăiată cartea de identitate dacă își declară domiciliul în afara țării. E o chestiune de demnitate. Din 2018, USR a depus cinci proiecte de lege pentru a repara această nedreptate. Toate au fost respinse de PSD-PNL. Iar astăzi, vedem că tot ce am propus noi este preluat de OUG a Guvernului - fără niciun termen de aplicare”, a declarat deputatul Iulian Lorincz.

USR va urmări ca acest act normativ, dacă este adoptat și de Camera Deputaților, să fie pus în aplicare cât mai rapid, astfel încât discriminarea românilor din Diaspora să înceteze, iar drepturile lor să fie respectate.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România

USR cere ca actele de identitate pentru românii din Diaspora să fie eliberate rapid, PSD și PNL blochează acest drept - Uniunea Salvați România