Imagine stire

13.10.2022

Subiecte: Justiţie, Parlament

USR cere vot în Senat pentru adoptarea inițiativei „Fără penali în funcții publice”. Marți a fost convocată Comisia de constituționalitate a Senatului

Senatoarea
USR Simona Spătaru, președinta Comisiei de constituționalitate din Senat, a
convocat o ședință de comisie pentru marți, 18.10.2022, în vederea adoptării
unui raport în privința inițiativei cetățenești „Fără penali în funcții
publice”, făcând de asemenea o solicitare în acest sens către Comisia juridică
a Senatului.

Simona
Spătaru a precizat că revizuirea Constituției este esențială, pentru a răspunde
dorinței celor 1 milion de cetățeni care au semnat pentru a avea o clasă
politică fără penali.

„Fac un
apel către toate partidele pentru a continua această procedură. Am observat că
la nivelul Camerei Deputaților deja au trecut două inițiative asemănătoare,
dar, după cum vedem, legea se tot schimbă, pe când Constituția României este
actul suprem, este ceea ce garantează cetățenilor că în Parlament nu se schimbă
legea de pe o zi pe alta și nouă ne revine datoria de a accentua acest lucru,
de a aduce dorința cetățenilor prin această inițiativă în atenția politicului
și de a insista să fie votată”, a spus senatoarea USR.

USR a
depus o solicitare și către Biroul Permanent al Senatului să urgenteze votarea
inițiativei cetățenești. În adresă, Radu Mihail, liderul grupului USR din
Senat, arată că termenul de adoptare a raportului în Comisia de
constituționalitate și în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări era 29 iulie 2020.

”Parlamentul
României are obligația de a respecta și duce la îndeplinire în cel mai scurt
timp voința cetățenilor, exprimată prin inițiativa de revizuire a Constituției.
Tolerarea oricărei tergiversări în îndeplinirea acestei obligații nu ar putea
fi interpretată altfel decât ca un refuz nejustificat de a dezbate și supune
votului o inițiativă cetățenească perfect legitimă de revizuire a Constituției”
se mai precizează în adresă.

USR,
alături de societatea civilă, a strâns un milion de semnături pentru inițiativa
„Fără penali în funcții publice”, în urmă cu 3 ani, inițiativa fiind deja
adoptată de Camera Deputaților.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România

USR cere vot în Senat pentru adoptarea inițiativei „Fără penali în funcții publice”. Marți a fost convocată Comisia de constituționalitate a Senatului - Uniunea Salvați România