Imagine stire

18.04.2019

Subiecte: Economie

USR propune democratizarea universităților din România

Deputatul USR Cristina Iurișniți și senatorul USR Vlad Alexandrescu au inițiat un proiect de modificare a Legii Educației care vizează democratizarea mediului academic, prin limitarea numărului de mandate pentru rectori și prin introducerea obligației ca și decanii să fie aleși prin vot, nu să fie numiți de rectori.

Inițiatorii propunerii au plecat de la premisa că, în prezent, autonomia universitară este în pericol de diminuare, în lipsa unor prevederi legale clare care să asigure mecanisme democratice de alegere a conducerii facultăților și universităților din România. Dorința de putere și control a destabilizat ideea de autonomie, iar democrația universitară are de suferit în lipsa unor măsuri legislative concrete.

Legea inițiată de parlamentarii USR își propune să democratizeze managementul universităților din România prin:

- limitarea mandatelor rectorilor la cel mult două, indiferent de întreruperile acestora, pentru a se renunța la orice ambiguitate care ar putea să îi determine pe anumiți rectori să candideze pentru un al treilea mandat;

- stabilirea modului de alegere a decanilor prin votul direct și secret al profesorilor și studenților, venind astfel în sprijinul creșterii responsabilității comunității academice.

Cele două obiective au rolul de a combate hegemonia și cumulul de putere pe care anumiți rectori din România încearcă să le promoveze. În acest sens, inițiatorii proiectului legislativ pleacă de la nevoia democratizării mediului academic în vederea asigurării unui învățământ universitar caracterizat de performanță, etică academică, responsabilitate socială și integritate.

Prin modificările propuse, legea urmărește creșterea calității managementului la nivelul fiecărei universități și facultăți din România. Nu se poate vorbi despre evoluție și performanță academică fără să existe, concomitent, o schimbare a mecanismelor pe baza cărora se decid funcțiile de conducere din cadrul mediului universitar.

Democrația universitară, reprezentativitatea și cultura dialogului și a dezbaterii sunt premisele care stau la baza progresului academic și a calității.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România