Imagine stire

11.11.2022

Subiecte: Administrație

Victorie în instanță împotriva tunului imobiliar de la Mogoșoaia

Tribunalul București a dat prima decizie prin care anulează cele trei
hotărâri care stau la baza “Sectorului 0”, adoptate de Consiliul Local
Mogoșoaia prin încălcări grave ale legislației de către primarul PNL Paul
Precup. Este vorba despre Hotărârile de Consiliu Local nr. 59/02.07.2021, nr.
60/02.07.2021 și nr. 115/14.12.2021.

Este o nouă victorie în instanță împotriva tunului imobiliar de la
Mogoșoaia, obținută de către societatea civilă în dosarul 3251/3/2022 și
reprezentată de avocații Carmen Stoicescu și Raluca Ivanica.

Decizia Tribunalului București vine după alte 10 decizii de suspendare ale
hotărârilor care vizează “Sectorul 0”, pronunțate de mai multe instanțe din
țară și confirmă ilegalitatile deciziilor de expropriere luate de Precup și
camarila lui din Consiliul Local, contestate de USR și de mai mulți cetățeni.

Reamintim faptul că USR a depus un denunț la DNA cu privire la faptele pe
care Precup și oamenii lui le-au săvârșit pentru a-și atinge scopul personal.

„Este un prim pas spre normalitate și respectarea dreptului de proprietate.
Imediat după plangerea pralabilă depusă de consilierii USR, Consiliul
Legislativ, condus de Florin Iordache, a încercat să introducă într-un OUG, în
Ajun de Crăciun, modificarea Codului administrativ în ceea ce privește
<<majoritatea calificată>>. 

Apoi, tot cu o hârtie semnată de Florin Iordache ca principal argument,
primarul Precup a modificat matematica în fata întregii țări și a inventat
<<Teorema lui Precup>> pentru a expropria și trece ilegal în
proprietatea comunei Mogoșoaia câteva sute de hectare de teren arabil”, susține
Alexandru Iacoban, consilier local USR.

De asemenea, pe 23 noiembrie, Curtea Constituțională este așteptată să se
pronunțe asupra modului în care trebuie interpretată prevederea din Codul
administrativ care stabilește calculul majorității calificate în adoptarea
deciziilor la nivelul administrației locale. Această decizie a magistraților
CCR vizează în mod direct “Sectorul 0”.

Reamintim că Paul Precup a modificat ilegal regulamentul de funcționare al
Consiliului Local pentru a-și oferi majoritatea de care are nevoie pentru a
expropria și trece în proprietatea comunei câteva sute de hectare de teren
arabil.

Consilierii USR Mogoșoaia au atras atenția de la început asupra abuzurilor
și ilegalităților comise de Paul Precup în realizarea proiectului imobiliar
„Sectorul 0” și au contestat în instanță, alături de societatea civilă,
hotărârile adoptate de Consiliul Local, controlat de PNL și PMP:

•           hotărârile aflate la baza
acestui proiect au fost luate fără parcurgerea etapelor obligatorii prevăzute
de legile care reglementează dezvoltarea urbanistică, fără întocmirea și
aprobarea unor documentații absolut esențiale de urbanism (PUZ nou) și fără
stabilirea interesului public;

•           deciziile de expropriere sunt ilegale, deoarece toate hotărârile privind proprietatea trebuie luate cu majoritate calificată, respectiv 11 voturi, în cazul de față existând doar 10 voturi "pentru".

Decizia instanței, aici.

Filtrează știrile
Caută
Loading...

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulțumim! Fiecare donație ne duce cu un pas mai departe.

Abonare la newsletter

Abonează-te la noutățile USR

Vrei să fii întotdeauna la curent cu activitatea partidului USR?

colorGroup
logo

USR este un partid liberal, afiliat familiei democrat-liberale europene, care luptă pentru reformarea statului, egalitate în fața legii, apărarea libertăților individuale, un sistem performant de educație, un mediu sănătos și un parteneriat corect între stat și mediul privat.

Partidul ALDE

Copyright © 2025 Uniunea Salvați România