Cătălin Drulă, despre plafonarea adaosului comercial: „Ciolacu a dat azi OUG de inspirație comunistă”

Cătălin Drulă, despre plafonarea adaosului comercial: „Ciolacu a dat azi OUG de inspirație comunistă”

Președintele USR, Cătălin Drulă, a comentat ordonanța de urgență pe care a dat-o astăzi Guvernul prin care sunt limitate adaosurile comerciale practicate în procesarea și comercializarea unor produse alimentare esențiale. USR nu susține această măsură, pentru că plafonarea prețurilor duce la golirea rafturilor și va lovi direct în producătorii români.

„Guvernarea de stânga PSD-PNL distruge economia. Marcel Ciolacu a dat astăzi un OUG de inspirație comunistă prin care statul stabilește prețurile. Efectele le știm, le-am mai trăit: penurie de produse, rafturi goale și falimente. Inflația este alimentată fix de acest guvern prin deficitul enorm. Cheltuielile pe datorie înseamnă excedent de cerere, adică scumpiri. Măsura corectă sunt oprirea risipei, a jafului bugetar și echilibrarea finanțelor”, susține Cătălin Drulă.

De teamă să nu supere clientela de partid, Marcel Ciolacu face ce știe orice populist de stânga la butoane: noi scheme de ajutor de stat pentru băieții deștepți și OUG-uri care distorsionează piața.

„Ca de obicei, cei mai afectați vor fi cei mai vulnerabili din societate, în timp ce băieții de caviar pun veseli economia pe butuci. Pentru PNL, Partidul Niciodată Liberal, este final de drum. Este clar pentru orice român că nu există minciună mai mare decât că PNL ar fi un partid de dreapta”, susține Cătălin Drulă.

Președintele USR crede însă că există și soluții corecte: „E nevoie de o guvernare pro-economie de piața, responsabilă cu banul public și dură cu căpușele mufate la buget. Soluția este polul de dreapta în jurul USR pentru 2024”.